BNM a lansat concursul de design pentru monedele jubiliare și comemorative, emisia 2022. Cine poate participa

20 Ian. 2022, 13:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
20 Ian. 2022, 13:43 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Banca Națională a Moldovei (BNM) a lansat concursul de design pentru monedele jubiliare și comemorative, emisia 2022. Termenul limită de depunere a proiectelor de design este 21 februarie 2022, ora 14.00.

Cetățenii care au atins vârsta de 18 ani și persoanele juridice care își pot expune viziunea grafică asupra viitoarelor monede se pot înscrie la concurs. Pentru a fi acceptat este necesar să prezentați proiecte de design pentru, cel puțin, două  tematici.

„Numărul de desene prezentate de un participant pentru o tematică nu este limitat. Participanții sunt obligați să respecte drepturile de autor și cele conexe. Prin participare, autorul designului își exprimă acordul cu prelucrarea datelor cu caracter personal.”

Criteriile de bază pentru selectarea proiectelor prezentate se referă la originalitate, creativitate și coerența elementelor de design, astfel încât să fie posibilă executarea acestora pe suprafața monedelor.

Cerințele privind  designul monedelor, condițiile de examinare și evaluare, modul de remunerare, precum și alte detalii sunt expuse în Procedura de elaborare a designului pentru monedele jubiliare și comemorative, emisia 2022.

Informațiile despre monedele jubiliare și comemorative emise până în prezent de Banca Națională a Moldovei pot fi vizualizate AICI.

Realitatea Live

04 Ian. 2026, 14:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Ian. 2026, 14:11 // Actual //  Ursu Victor

China și Statele Unite sunt cei mai mari cumpărători ai petrolului exportat de Venezuela în anul 2024, potrivit datelor publicate de World Visualized. În total, exporturile de țiței ale Venezuelei se ridică la aproximativ 772.000 de barili pe zi, în pofida sancțiunilor internaționale și a infrastructurii energetice degradate.

Pe primul loc se află China, care importă în medie 351.000 de barili pe zi, reprezentând aproape jumătate din totalul exporturilor venezuelene. O mare parte din aceste livrări sunt utilizate pentru rambursarea datoriilor istorice ale Caracasului față de Beijing.

Statele Unite ale Americii ocupă locul al doilea, cu 222.000 de barili pe zi, importurile fiind reluate parțial după relaxarea temporară a unor sancțiuni, în special pentru rafinăriile americane capabile să proceseze petrol greu.

Pe locul al treilea se situează Europa, cu aproximativ 75.000 de barili pe zi, urmată de India – 63.000 de barili pe zi. Cuba importă circa 32.000 de barili pe zi, în baza acordurilor energetice bilaterale, iar alți cumpărători mai mici cumulează aproximativ 29.000 de barili pe zi.

Deși Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, nivelul exporturilor rămâne mult sub potențialul maxim, din cauza sancțiunilor, lipsei investițiilor și infrastructurii învechite. Dependența de un număr restrâns de cumpărători face ca econo