Cadoul pentru casă cu care Gavrilița nu va da greș! A plecat din funcția de premier cu covorul dăruit de azeri

24 Mart. 2023, 13:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Mart. 2023, 13:34 // Actual //  bani.md

Gavrilița a fost premier din august 2021 până în februarie 2023. În această perioadă, ea a primit aproape 100 de cadouri de la oficiali străini, dar și oameni de afaceri din Republica Moldova, scrie REALITATEA.MD.

În 2021, Gavrilița a primit 15 cadouri. Dintre acestea, și-a păstrat doar trei: o eșarfă de 850 de lei, un set din săpunuri preparate cu uleiuri eterice de 150 de lei și o umbrelă de 350 de lei.

Anul 2022 a fost mai bogat în daruri pentru Gavrilița. Cadourile care i-au rămas depășesc valoarea de 10.000 de lei. Pentru răscumpărare, Gavrilița a cheltuit mai mult de 9000 de lei.

Gavrilița a rămas cu o ie din bumbac de 3000 de lei, oferită de ministrul Român al Apărării, un covor de lână de 1500 de lei, dăruit de președintele azer și altul – de emirul din Qatar (de 1500 de lei), cerceii de 1800 de lei de la președinta Georgiei și o broșă de 1200 de lei de la președinta Camerei Deputaților din Cehia. Ex-premierul și-a răscumpărat și mai multe obiecte de artă și artizanat, cu valoare de până la 300 de lei, iar valiza de 1000 de lei de la emirul din Qatar, la fel, a fost restituită beneficiarului, conform registrului cadourilor, publicat de Cancelaria de Stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Feb. 2026, 12:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Feb. 2026, 12:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața florii-soarelui traversează în februarie 2026 o perioadă de maximă tensiune, marcată de deficit global de stocuri, dar și de prime semne de răcire a cererii regionale, ceea ce sugerează că actualele prețuri atractive pentru fermierii din Republica Moldova s-ar putea plafona în următoarele săptămâni, arată analiza economistului Iurie Rija.

Potrivit expertului, producția globală de semințe de floarea-soarelui este în scădere cu aproximativ 1%, iar stocurile de ulei au coborât la un minim istoric. Acest dezechilibru a menținut cotația uleiului de floarea-soarelui în jurul valorii de 1.540 de dolari pe tonă, chiar și în contextul ieftinirii petrolului Brent, marcând o decuplare rară a pieței uleiurilor vegetale de sectorul energetic.

Pe plan regional însă, principalul motor al scumpirilor din ultima lună a fost decizia Turciei de a permite importul a un milion de tone de semințe fără taxe vamale. Măsura a generat o explozie temporară de cerere, care a împins prețul mediu în Republica Moldova la aproximativ 10,95 lei/kg, cu vârfuri de peste 11,30 lei/kg în zona portului Giurgiulești.

Analiza arată că acest impuls începe deja să se epuizeze. Procesatorii turci au acoperit o parte importantă din necesarul de materie primă, iar începutul lunii februarie indică o temperare a ofertelor de cumpărare. Istoric, după satisfacerea cererii marilor cumpărători regionali, piața intră de regulă într-o fază de corecție.

În aceste condiții, există riscul ca referința de la Constanța, care a depășit recent 630 USD/tonă, să alunece spre zona de 570 USD/tonă în lipsa unor noi factori de susținere. Pe termen mai lung, în scenariul unor condiții climatice normale pentru noua recoltă, prețurile ar putea reveni în intervalul de 430–450 USD/tonă, ceea ce crește presiunea asupra fermierilor care aleg să păstreze stocuri mari în așteptarea unor noi creșteri.

Un alt factor de risc vine din piața globală. Argentina se pregătește să livreze volume importante, iar India — cel mai mare cumpărător mondial — devine tot mai reticentă la achiziții la prețuri de vârf, orientându-se către alternative mai ieftine precum uleiul de palmier sau cel de soia. În acest context, corelațiile internaționale și costurile de finanțare transformă stocarea semințelor într-o strategie tot mai riscantă.

Iurie Rija recomandă fermierilor moldoveni o abordare prudentă și o strategie de vânzare etapizată. Valorificarea treptată a producției până la jumătatea lunii martie ar permite protejarea marjelor de profit în fața unei posibile corecții descendente. Deși eventuale reveniri după Paște nu sunt excluse, expertul subliniază că disciplina comercială din prezent este esențială pentru menținerea lichidității fermelor.

Opinia este împărtășită și de experți regionali, inclusiv Cezar Gheorghe, care consideră că piața oferă în prezent ferestre favorabile de ieșire înainte ca balanța cerere–ofertă să se reechilibreze la niveluri mai joase. Într-un context de marje de procesare comprimate și riscuri logistice persistente în bazinul Mării Negre, transformarea stocurilor de floarea-soarelui în numerar rămâne, potrivit analizei, cea mai sigură strategie pentru această primăvară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!