Castel Mimi – cel mai grandios proiect de restaurare a unui monument istoric din patrimoniul cultural al Moldovei

23 Sept. 2022, 17:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
23 Sept. 2022, 17:21 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Redescoperit accidental în timpul unor lucrări de reparație, castelului lui Mimi a parcurs în doar șase ani calea de la o clădire industrială până la cel mai monumental complex turistic din Republica Moldova. Ca și acum aproape 130 de ani, Castel Mimi a căpătat a doua viață prin energie unei familii ambițioase și a unui arhitect italian cu renume – Arnaldo Tranti.

CEO „Castel Mimi”, Adrian Trofim, spune că „ideea de a restaura vinăria a apărut în momentul în care participam împreună cu tatăl meu la lucrările de reparație ale pereților, când sub mai multe straturi de tencuială, am dat de pereții originali, clădiți din piatră naturală, cu o grosime de peste un metru și jumătate. Atunci familia noastră a decis să renască acest castel și istoria lui Constantin Mimi, pentru a-i readuce faima singurului castel autentic de vinuri din Republica Moldova”.

Lucrările de restaurare și reconstrucție a teritoriului adiacent au început în 2011, până atunci fiind intervievați bătrânii satului care mai țineau minte cum arăta Castelul lui Constantin Mimi și analizate pozele din arhivele din Republica Moldova, România și SUA, pentru a restabili chipul original al fațadei. Doar restaurarea fațadei a durat cinci ani, fiind utilizate materiale cât mai apropiate celor originale, cimentul pentru restaurare fiind produs din praful rămas de la șlefuirea pietrelor pereților. În procesul reconstrucției interioare au fost descoperite mai multe galerii și camera ascunse, unele dintre care conțineau adevărate comori – cum ar fi esență de ulei de petale de trandafir care erau depozitate de zeci de ani.

Designerul italian a fost găsit din întâmplare, după mai multe încercări nereușite de a lucra cu arhitecți din țările vecine. În fiecare an, familia Trofim, vizitează o vinărie renumită din țările cunoscute prin vinul lor, pentru a face schimb de experiență. În cadrul unei vizite în Bordeaux ei au fost încântați de clădirea restaurată a Chateau de Ferrand, inclusă în Mondial UNESCO. Designerul care s-a ocupat de acest proiect a și fost angajat pentru a restaura Castelul de la Bulboaca.

Pentru a ajunge la balanța ideală între accentuarea vechimii castelului, a tendințelor și materialelor moderne și tradițiilor acestor pământuri de până în perioada Civilizației Cucuteni, Arnaldo Tranti a vizitat de zeci de ori Republica Moldova, călătorind prin cele mai îndepărtate sate ale țării, studiind simbolistica utilizată în folclor, pe covoarele moldovenești și în arhitectura caselor țărănești.

Castelul este și o construcție impunătoare. Pe o suprafață de șase ha se află Castelul, un muzeu, o galerie de artă, o sală de conferințe, un hotel și șapte bungalouri unice de cinci stele, câteva săli de evenimente și un restaurant. Din acest teritoriul două hectare sunt acoperite cu teracotă, iar la construcția castelului au fost folosite peste 50 km de cablaj. Amploarea construcției este accentuată de geamurile de aproape o tonă și jumătate și ușile de circa o tonă.

Pe întreg teritoriul castelului sunt plantați peste cinci mii de copaci și arbuști, inclusiv pe terase de vară, spații pentru picnicuri și masterclass-uri de gătit, și o curte în care se desfășoară evenimente culturale mari, precum concerte, spectacole sau mese în aer liber.

Tot acest efort, de la Constantin Mimi și până la familia Trofim, au adus această piesă de patrimoniu în topul celor mai frumoase 15 vinării din lume, aceasta fiind vizitată anual de peste 30 de mii de turiști din circa 80 de țări.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!