Cât de prost trăiesc moldovenii comparativ cu restul lumii? Moldova, departe de topul țărilor dezvoltate

30 Mart. 2026, 16:11
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
30 Mart. 2026, 16:11 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Republica Moldova ocupă locul 57 din 171 de țări în clasamentul Indicelui de Progres Social 2026, cu un scor de 72,02 puncte, fiind inclusă în categoria statelor cu nivel mediu de dezvoltare socială.

Indicele, realizat de organizația Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte, măsoară calitatea vieții nu prin indicatori economici, ci prin factori concreți precum accesul la servicii medicale, educație, siguranță, drepturi și oportunități pentru cetățeni.

Raportul arată că, începând cu 2011, Republica Moldova se numără printre țările care au înregistrat cele mai mari îmbunătățiri ale progresului social, alături de Fiji și Arabia Saudită, în special la capitole precum accesul la informație, locuințe, educație și servicii de bază.

La nivel global, datele arată că progresul social încetinește. Aproximativ o treime dintre țările analizate au înregistrat scăderi ale bunăstării sociale în ultimul an, iar tendința de stagnare este prezentă în aproape toate regiunile.

În fruntea clasamentului se mențin statele nordice. Norvegia ocupă primul loc, cu un scor de peste 91 de puncte, urmată de Danemarca, Finlanda, Suedia și Elveția, toate cu rezultate similare și relativ stabile față de anii precedenți.

La celălalt capăt al clasamentului se regăsesc state afectate de conflicte, instabilitate politică sau sărăcie extremă, precum Sudanul de Sud, Republica Centrafricană, Ciad și Afganistan, unde accesul la servicii de bază și siguranța populației rămân probleme majore.

Un alt aspect evidențiat este diferența tot mai mare dintre creșterea economică și calitatea vieții. Raportul arată că evoluția PIB-ului nu determină automat progres social, iar unele țări reușesc mai bine decât altele să transforme creșterea economică în beneficii reale pentru populație.

La nivelul marilor economii, evoluțiile sunt inegale. Germania și Japonia conduc în cadrul grupului G7 în ceea ce privește progresul social, în timp ce Statele Unite au ajuns pe ultimul loc în acest grup. Marea Britanie și Franța au stagnat în ultimii ani, iar Canada a înregistrat recent o scădere după o perioadă de creștere.

În Europa, scorul mediu al progresului social este de 79,18 puncte, în ușoară creștere față de anul precedent, ceea ce menține regiunea pe locul doi la nivel global, după America de Nord.

Indicele de Progres Social este publicat anual din 2011 și evaluează trei dimensiuni principale: nevoile de bază, bunăstarea și oportunitățile, oferind o imagine detaliată asupra nivelului real de trai din fiecare țară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

30 Mart. 2026, 17:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Mart. 2026, 17:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, afirmă că salariul de aproximativ 50.000 de lei pe care îl primește în funcția publică este suficient în contextul economic al Republicii Moldova, însă nu reflectă nivelul de responsabilitate al poziției. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului Ziarul de Gardă, unde oficialul a vorbit despre diferența majoră dintre veniturile din sectorul privat și cele din funcția publică.

Junghietu a precizat că anterior avea un salariu de circa 12.000 de euro pe lună, iar după preluarea funcției de ministru a fost nevoit să-și ajusteze cheltuielile la noile realități financiare. „Acum trăiesc din salariul de ministru”, a declarat acesta, menționând că nivelul costului de viață din Republica Moldova este mai redus comparativ cu orașe precum Madrid sau Haga.

În același timp, ministrul consideră că remunerația este adecvată raportată la situația economică a țării, însă insuficientă dacă este analizată prin prisma responsabilităților funcției. „Reieșind din realitățile economice ale țării, este suficientă, dar reieșind din gradul de responsabilitate, nu”, a explicat Junghietu.

Oficialul a subliniat că, în sectorul energetic, responsabilitățile sunt considerabile, făcând referire la proiecte de amploare, de ordinul miliardelor de dolari, pe care le-a gestionat anterior în cariera sa din mediul privat.