Ce ar face un miliardar american, dacă mâine ar trebui să o ia de la zero: Am nevoie doar de telefon şi 500 de dolari

06 Nov. 2023, 17:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
06 Nov. 2023, 17:04 // Bani și Afaceri //  bani.md

Dacă averea lui Mark Cuban s-ar evapora peste noapte, miliardarul ar fi gata să o ia iar de la capăt, iar tot ce ar avea nevoie este un telefon şi 500 de dolari, scrie CNBC.

„Primul pas ar fi să găsesc un loc de muncă şi să mă folosesc de unul dintre cele mai bune abilităţi pe care le deţin pentru a avansa rapid. Sunt foarte bun la vânzări. Ştiu deja că, dacă nu mai am decât 500 de dolari şi tot ce am este un telefon, voi găsi acel loc de muncă şi voi învăţa mai multe despre această industrie decât oricine de pe planetă”, a declarat Mark Cuban.

În primele trei luni, obiectivul său ar fi să facă bani rapid, oferindu-şi „un comision cât mai mare posibil” pentru vânzările sale. De asemenea, ar încerca să îşi stabilească un palmares impresionant, care să îi arate abilităţile, pentru a construi o viitoare pârghie cu şefii săi, a adăugat el.

„După trei luni, când voi demonstra că sunt cel mai bun vânzător din istoria acelei companii, voi intra în biroul şefului meu şi îi voi spune: Ori îmi veţi plăti această sumă de bani pentru a mă păstra, ori îmi voi începe propria afacere vânzând aceste lucruri”, a mai declarat miliardarul.

Strategia lui Cuban se aliniază cu sfaturile experţilor în carieră, care spun adesea că nu există un moment nepotrivit pentru a cere angajatorului o mărire de salariu, atâta timp cât puteţi demonstra în mod convingător valoarea pe care o aduceţi.

Răspunsul miliardarului ar putea fi interpretat şi ca fiind identificarea celei mai valoroase abilităţi ale tale şi găsirea unei modalităţi de a o monetiza. Dar nu este chiar aşa: Există ceva deosebit de valoros în a excela la vânzări, a spus Cuban.

Abilităţile de vânzare se aplică în fiecare domeniu al afacerilor şi al vieţii, spune deseori Cuban – de la încercarea de a vinde cuiva un produs fizic până la a impresiona pe cineva la un interviu de angajare sau de a-ţi convinge şeful că una dintre ideile tale merită o şansă.

„Totul se întoarce întotdeauna la vânzări, indiferent de situaţie”, a mai spus miliardarul.

Cuban şi-a perfecţionat aceste skillurile de vânzător o mare parte din viaţă. La vârsta de 12 ani, când vindea saci de gunoi din uşă în uşă, a dezvoltat un discurs de vânzare de 14 secunde pentru a explica cât mai repede valoarea afacerii sale, a declarat anul trecut pentru GQ.

„Când înţelegi de ce au nevoie şi ce îşi doresc oamenii, te pui în poziţia de a-i ajuta. Apoi, faci să se întâmple lucruri bune, închei afaceri şi aşa creezi companii” a concluzionat Cuban.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Iul. 2025, 09:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Iul. 2025, 09:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premier Energy și FEE Nord au depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică cereri oficiale de reducere a tarifelor reglementate, invocând scăderea costurilor de achiziție pentru perioada iunie-decembrie 2025.

FEE Nord (operatorul de stat care deservește raioanele din nord) propune micșorări de aproape 10 % pentru consumatorii racordați la joasă tensiune și până la 14,7 % la intrarea în rețeaua de transport. Concret, prețul solicitat la punctele de intrare în rețelele de transport este de 264 bani/kWh, față de 310 bani/kWh în prezent; la ieșirea din transport – 289 bani/kWh (-13,5 %); pentru consumatorii de medie tensiune – 318 bani/kWh (-12,6 %); iar pentru cei de joasă tensiune – 422 bani/kWh (-9,8 %).

Premier Energy, care alimentează centrul, sudul și municipiul Chișinău, solicită reduceri mai temperate, de circa 4-6 %. Noile tarife propuse sunt: 285 bani/kWh la intrarea în rețelele de transport (-5,6 %), 309,54 bani/kWh la ieșire (-5,0 %), 312,49 bani/kWh pentru consumatorii de înaltă tensiune (-5,0 %), 333,83 bani/kWh pentru medie tensiune (-4,9 %) și 393,76 bani/kWh pentru joasă tensiune (-4,0 %). Prețul mediu al serviciului universal ar scădea astfel la 374,45 bani/kWh, cu 8,7 % sub nivelul actual de 4,10 lei/kWh (410 bani).

Premier Energy contestă premisele de preț transmise de furnizorul central Energocom, susținând că valorile estimate pentru energia de pe bursa OPCOM ar fi „subestimate”, mai ales pentru lunile de vârf ale anului, și cere ANRE să ia în calcul calculele proprii, bazate pe un curs de 19,90 MDL/EUR și pe o majorare de 22 % a cotațiilor bursiere.

În prezent, tariful la  energia elecctrică este de 4,10 lei/kWh pentru curentul furnizat de Premier Energy, dar cu o compensație aplicată, consumatorii plătesc efectiv 2,34 lei/kWh până la finalul anului. 4,68 lei/kWh achită consumatorii pentru energia furnizată de FEE Nord (în nordul țării), tarif compensat la 2,84 lei/kWh.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO