Ce câștigă Republica Moldova din războiul fructelor cu Rusia! Prețul strugurilor s-a dublat

20 Feb. 2024, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Feb. 2024, 10:34 // Actual //  bani.md

România se menține în fruntea clasamentului ca cel mai bun partener pentru exportul de struguri din Moldova. În ultimii 5 ani, prețul mediu de export al strugurilor moldovenești a fost de 0,59 USD/kg, iar România se evidențiază cu un preț mediu de livrare de 0,7 USD/kg, ocupând o cotă impresionantă de 31,5% în exporturile totale ale Moldovei, constată economoistul Veaceslav Ioniță.

Economistul subliniază că, deși există țări cu prețuri de export mai ridicate, acestea au cote nesemnificative în totalul exporturilor moldovenești, iar țara cu cea mai mare cotă de piață are un preț sub medie. În contrast, România se dovedește a fi o opțiune ideală pentru Moldova, oferind atât un preț competitiv, cât și o cotă semnificativă în exporturi.

În timp ce alte țări ar putea avea prețuri mai mici sau cote mai reduse în exporturile moldovenești, România rămâne alegerea principală datorită combinării avantajoase între prețul competitiv și cota de piață solidă.

La data de 30 noiembrie 2023, Rosselhoznadzor a emis un comunicat de presă anunțând instituirea embargoului la importul fructelor și legumelor din Republica Moldova, acțiune care a intrat în vigoare începând cu data de 4 decembrie 2023.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Mart. 2026, 17:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Mart. 2026, 17:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, susține că blocajul înregistrat pe piața imobiliară nu este cauzat în principal de limitarea plăților în numerar la tranzacțiile imobiliare.

Potrivit deputatului, scăderea numărului de tranzacții imobiliare a început încă înainte de intrarea în vigoare a prevederilor care limitează plățile în numerar la 80 de mii de euro.

„Există insinuări că blocajul de pe piața imobiliară este legat de aceste limite de numerar. De fapt, declinul pieței în 2025, mă refer la declinul de tranzacții, a început înainte de intrarea în vigoare a legii. Deja până în aprilie era un declin de 30%”, a declarat Radu Marian.

Potrivit acestuia, una dintre explicațiile principale ține de nivelul ridicat al prețurilor, care i-a determinat pe mulți cumpărători să adopte o atitudine de așteptare.

„Motivele de bază, din discuțiile noastre cu experți, sunt că după prețurile exagerate oamenii sunt în expectativă și așteaptă să vadă care va fi evoluția pieței”, a explicat deputatul.

Radu Marian a recunoscut totuși că limitarea depunerilor în numerar poate crea dificultăți pentru unele persoane, însă a subliniat că acest factor nu este determinant pentru situația actuală de pe piață.

„Faptul că anumite persoane au probleme la depunerea în numerar, într-adevăr, contribuie, dar cu siguranță nu este factorul principal”, a spus el.

În acest context, autoritățile analizează mai multe măsuri menite să stimuleze oferta pe piața imobiliară și să crească transparența în sector.

„Analizăm alte măsuri și opțiuni pentru a încuraja oferta. Ne gândim la parteneriate cu dezvoltatorii pentru a accelera construcțiile în jurul Chișinăului și să venim cu mai multă transparență, cum ar fi un registru public al prețurilor. De asemenea, lucrăm la o nouă lege a agenților imobiliari”, a declarat Marian.

Potrivit parlamentarului, aceste inițiative ar putea contribui la o mai bună funcționare a pieței și la creșterea încrederii cumpărătorilor în tranzacțiile imobiliare.

Începând cu 1 aprilie 2025, în Republica Moldova, achiziția imobilelor în numerar (cash) între persoane fizice este limitată la un plafon maxim de 80.000 de euro sau echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale. Suma care depășește această limită trebuie achitată prin transfer bancar.