Ce se întâmplă cu leul moldovenesc?! Evoluție surprinzătoare

28 Iun. 2023, 13:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iun. 2023, 13:24 // Actual //  bani.md

De la începutul lunii iunie, leul moldovenesc s-a depreciat față de valutele de referință euro și dolar, potrivit analizei evoluției monedei naționale. Astfel, față de dolarul american, moneda națională a devenit mai slabă cu 2,28%, iar față de euro cu 4,38%.

La casele de schimb, astăzi, moneda unică era cumpărată în medie cu 19,87 lei și vândută cu 19,99 lei, iar dolarul american cumpărat cu 18,12 lei și vândut cu 18,26 lei.

Economiștii susțin că este o depreciere moderată și e vorba de o cerere mai mare de valută din partea agenților economici pe fundalul creșterii consumului populației care impulsionează importurile, însă cererea oricum e slabă. Totodată, se atestă și o cerere mai mare de valută din partea persoanelor fizice care merg în concediu.

În valoare anuală cererea de valută din partea agenților economici s-a redus cu 236 milioane de dolari, de la 3 miliarde în 2022 la 2,8 miliarde în aprilie 2023. Această scădere este determinată atât de ieftinirea prețurilor la resursele energetice, cât și de stagnarea consumului la populației.

Pe piața internațională un euro costă 1,10 dolari și s-a depreciat cu 3 cenți de la începutul lunii iunie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 10:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Mart. 2026, 10:30 // Actual //  Ursu Victor

Forța de muncă din Republica Moldova a continuat să se reducă în trimestrul IV al anului 2025, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. În același timp, rata ocupării a scăzut, iar numărul persoanelor inactive a crescut.

Conform statisticilor oficiale, forța de muncă, populația activă cu vârsta de 15 ani și peste, a constituit 830,9 mii de persoane, fiind în scădere cu 6,3% față de trimestrul precedent. În același timp, populația ocupată a fost de 806,4 mii de persoane, în descreștere cu 5,8%.

Rata de ocupare a populației de 15 ani și peste a ajuns la 40,8%, cu 2,6 puncte procentuale mai puțin decât în trimestrul III 2025, când era de 43,4%.

În schimb, rata șomajului a scăzut la 2,9%, cu 0,6 puncte procentuale mai puțin decât în trimestrul anterior, când era de 3,5%. Numărul total al șomerilor a fost estimat la 24,5 mii de persoane, cu 6,5 mii mai puțin decât în trimestrul precedent.

Datele arată că structura forței de muncă este echilibrată din punct de vedere al genului, bărbații și femeile având ponderi egale de 50%. De asemenea, populația economic activă din mediul urban a reprezentat 50,9%, ușor peste cea din mediul rural, de 49,1%.

În ceea ce privește participarea la piața muncii, rata de participare a populației de 15 ani și peste a coborât la 42,1%, cu 2,8 puncte procentuale mai puțin decât în trimestrul III 2025. Pentru categoria de vârstă 20–64 ani, rata de participare a fost de 56,9%, în scădere cu 3,9 puncte procentuale.

Structura ocupării arată că 64,4% dintre persoanele angajate lucrează în sectorul serviciilor, 11,9% în industrie, iar 13,9% în agricultură. În construcții activează 9,8% din totalul persoanelor ocupate.

Majoritatea angajaților 86,1% sunt salariați, iar 90,7% dintre aceștia au contracte pe durată nedeterminată. Aproximativ 11,9% dintre persoanele ocupate activează în sectorul informal, iar în activitățile neagricole cea mai mare pondere a muncii informale este în construcții (47,5%).

În același timp, numărul persoanelor inactive a crescut semnificativ. Populația în afara forței de muncă, cu vârsta de 15 ani și peste, a ajuns la 1,143 milioane de persoane, în creștere cu 5,2%. Rata de inactivitate a urcat la 57,9%.

Cea mai mare parte a persoanelor inactive sunt pensionarii (43%), urmați de elevi și studenți (13,8%) și de persoanele care îngrijesc de familie (11,4%). Totodată, 12,1% dintre persoanele inactive au un loc de muncă peste hotare sau intenționează să plece la muncă în străinătate.

Statisticile mai arată că cea mai ridicată rată a șomajului se înregistrează în rândul tinerilor cu vârsta între 25 și 34 de ani, unde indicatorul ajunge la 4,6%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!