Cearta marilor bancheri: Se vor stinge curând scumpirile sau abia au început?

22 Oct. 2021, 20:50
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Oct. 2021, 20:50 // Actual //  MD Bani

Șefii băncilor de top din Europa nu pot cădea de acord în legătură cu durata în care inflația va continua să crească sau să rămână la un nivel ridicat și sunt la fel de divizați precum decizionalii politici sau antreprenorii.

Pe de-o parte se află cei care se pregătesc pentru o inflație de lungă durată, între care Christian Sewing, CEO-ul Deutsche Bank AG, precum și omologul său de la Nordea Bank ABp (Finlanda), potrivit agenției Bloomberg.

Sewing consideră că a venit vremea ca băncile centrale să înceapă să gândească felul în care să destindă anii întregi de rate negative ale dobânzilor, care au apăsat asupra profitabilității instituțiilor care oferă împrumuturi.

De cealaltă se află cei care consideră că explozia inflației din ultima perioadă este doar temporară, între care sunt șefii Banco Santander SA, Ana Botin și Swedenbank AB, Jens Henriksson, însă și ei sunt conștienți de pericolul prezentat de o eventuală persistență a presiunii prețurilor mari, scrie WallStreet.ro.

Asemenea BNR, Guvernatorul Băncii centrale britanice, Andrew Bailey, s-a pronunțat în favoarea creșterii dobânzii cheie, afirmând în această lună băncile centrale vor trebui „să acționeze” pentru a curba forțele inflaționiste.

Între timp, oficialii mai multor bănci centrale europene ațintesc către salariile neplătite atunci când susțin ipoteza că actuala inflație este în mare parte una tranzitorie.

Johan Torgeby, CEO al grupului financiar SEB AB (Suedia), a avertizat că industria financiară vede deja numeroase dovezi că prețurile în cazul compensațiilor și tehnologiei cresc.

„Dacă inflația se va menține la acest nivel înalt, ne va afecta și pe noi la fel de mult ca pe companiile din celelalte industrii”, a afirmat acesta.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!