CNAS: în luna septembrie toate prestaţiile sociale au fost finanţate conform graficului

23 Sept. 2021, 13:30
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
23 Sept. 2021, 13:30 // Slider //  MD Bani

Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că a finanțat ultima tranșă a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, în valoare de 13.6 mln. lei.

Potrivit informațiilor, pe parcursul lunii au fost transferate mijloace băneşti pentru toate tipurile de pensii, suportul financiar, indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, alocaţii, indemnizaţii adresate familiilor cu copii, indemnizaţii de maternitate, compensaţii, ajutorul de şomaj, ajutorul social, ajutorul de deces, etc.

Reamintim, deținătorii de card bancar își pot ridica banii de la instituţiile financiare, iar ceilalți beneficiari din orice oficiu poştal, indiferent de locul de domiciliu.

Realitatea Live

07 Ian. 2026, 12:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Ian. 2026, 12:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a declarat, într-un interviu acordat postului public Moldova 1, că dosarul penal deschis pe marginea construcției drumului Leova–Bumbăta este în continuare în examinare, iar în cauză există persoane cu statut de învinuit.

Potrivit lui Dumbravan, la sfârșitul anului trecut Procuratura Anticorupție a inițiat o anchetă penală privind posibile nereguli în procesul de achiziție publică și în execuția lucrărilor la acest proiect rutier. În prezent, investigația se află într-o etapă-cheie, fiind dispusă o expertiză tehnico-științifică în domeniul construcțiilor.

„Pe acest dosar sunt persoane cu statut de învinuit în continuare, însă Procuratura Anticorupție a dispus efectuarea unei expertize tehnico-științifice în construcții, care, la moment, este încă în curs de executare. Așteptăm concluziile experților și, în funcție de acestea, urmează să acționăm în continuare”, a precizat Dumbravan.

Proiectul rutier Leova–Bumbăta, inaugurat parțial în anul 2023, a intrat în vizorul anchetatorilor după apariția suspiciunilor privind modul de atribuire a contractului și calitatea lucrărilor executate. În prezent, în dosar figurează două persoane cu statut de bănuit: fostul șef al Administrației Naționale a Drumurilor, Sergiu Behjan, și administratorul unei companii private implicate în realizarea proiectului.

Prejudiciul cauzat statului urmează să fie stabilit cu exactitate după finalizarea expertizei tehnice. Drumul Leova–Bumbăta a generat controverse majore în spațiul public, fiind catalogat drept cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova, cu un cost estimat de aproximativ 3,5 milioane de euro per kilometru. Valoarea totală a proiectului se ridică la circa 260 de milioane de lei. În context, primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean declara că respectivul drum riscă să divină muzeul corupției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!