Concurență spațială în estul Europei! Ungaria și Polonia vor să-și lanseze proprii sateliți

26 Mai 2024, 10:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Mai 2024, 10:22 // Actual //  bani.md

La începutul lunii, două companii maghiare au pus piatra de temelie pentru ceea ce în 2026 ar trebui să fie primul centru spaţial al Ungariei. Acolo urmează să fie proiectaţi, produşi şi testaţi sateliţi cu cât mai multe componente şi cât mai multă tehnologie maghiară. Primul aparat va fi lansat în spaţiu până în 2027-2028, asigură guvernul de la Budapesta, care ajută activ, cu finanţare ieftină şi contracte, cele două companii, 4iG şi subsidiara acesteia, REMRED.

Scopul proiectului este de a aduce Ungaria pe harta industriei spaţiale internaţionale. REMRED spune că va folosi o tehnologie modu­lară unică în Europa. CEO-ul de la 4iG Group, István Sárhegyi, apreciază că a avea capacitatea de a produce sateliţi este important pentru Ungaria nu doar din punct de vedere eco­nomic şi al siguranţei, ci şi din cel al suvera­nită­ţii. Tot în această lună, guvernul Poloniei a prezentat primul pro­gram de sateliţi al ţării.

Acesta va fi dezvoltat cu ajutorul Franţei şi a primit deja finanţare de 300 de mi­li­oane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI). Spre deosebire de proiectul maghiar, cel polo­nez are un caracter puternic militar, făcând parte dintr-o iniţiativă europeană de a proteja Europa din spaţiu. De partea polo­neză, proiectul implică proiectarea, asam­bla­rea, testarea şi lansarea unei perechi de sateliţi capabili să capteze imagini de rezoluţie ridicată.

De asemenea, Polonia va avea două staţii la sol de unde sateliţii vor fi controlaţi şi unde vor fi descărcate imaginile, care vor fi folosite de ministerul apărării din Polonia, de ministe­rul de interne şi de alte instiţuţii guvernamen­tale cum ar fi Agenţia Spaţială Poloneză.

Planul prevede că ambii sateliţi vor fi puşi în funcţiune în 2028. Primul sistem de sateliţi al Poloniei va avea ca scop observarea Pămân­tu­lui şi va ajuta la iniţiative ci­vile şi de apărare. Astfel, Po­lo­nia şi Ungaria au făcut primii paşi mari în cursa est-europeană pentru cucerirea spaţiului.

Cât de departe vor ajunge şi în cât timp este altă problemă. În Ungaria, 4iG, o companie care are legături politice puternice cu partidul de guvernământ, a anunţat în 2020 că în 2024 ţara va avea primul său satelit comercial în spaţiu. De atunci, grupul a mai crescut, inclusiv printr-o campanie agresivă de achiziţii, şi s-a reformat pentru a avea o unitate specia­lizată de industrie aerospaţială.

Polonia are şi alte proiecte cu importanţă strategică, cum ar fi dezvoltarea brandului naţio­nal de maşini electrice Izera, a căror lan­sare întârzie. Pentru realizarea Izera guvernul polonez a apelat la ajutorul companiei auto chineze Geely, dar încă nu a luat nicio decizie în privinţa construirii fabricii. O problemă ar fi şi finanţarea. Potrivit The Warsaw Voice, Geely, care ar vrea să construiască în Polonia şi propriile modele, dă semne că îşi pierde răbdarea.

Centrul spaţial maghiar, sau oraşul spaţial, cum este descris de presa locală, va fi construit în Martonvásár, un orăşel de lângă Budapesta, pe o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi. Acolo vor putea fi fabricaţi sateliţi cu o greutate maxi­mă de 400 de kilograme. 4iG şi REMRED, aceasta din urmă o firmă cu experienţă de decenii în sectorul aerospaţial şi achiziţionată recent de prima, vor investi peste 25 de milioane de euro în proiect, care va crea peste 85 de locuri de muncă într-un domeniu cu valoare adăugată uriaşă. Sateliţii produşi vor fi destinaţi pieţei interne şi internaţionale.

„Obiectivul nostru în industria spaţială este de a clădi peste propriile noastre capabilităţi de a dezvolta echipamente spaţiale şi sateliţi noi şi unici, de a deveni parteneri strategici ai celor mai mari companii spaţiale şi de sateliţi şi ai a­genţiilor spaţiale naţionale şi internaţionale“, a explicat István Sárhegyi, fondatorul REMRED şi CEO al diviziei spaţiale a 4iG Group.

Holdingul a cumpărat în 2021 compania israeliană Spacecom, aducându-şi în portofoliu un operator de sateliţi şi furnizor de servicii cu acoperire internaţională dată de patru sateliţi. Aceştia furnizează servicii pentru Ungaria şi Europa Centrală şi de Est.

Programul de sateliţi al Poloniei reprezintă primul pas făcut de BEI în finanţarea a ceea ce este cunoscut ca Scutul din Cer al Europei, sau Domul de Fier, un plan internaţional de îmbunătăţire a apărării în Europa. Finanţarea din partea instituţiei vine sub forma unor împrumuturi „foarte ieftine“ şi are ca scop susţinerea industriei spaţiale europene cu ultimele tehnologii pentru sateliţi pe orbite joase, după cum scrie ziarul Rzeczpospolita.

Scutul din Cer al Europei este o iniţiativă propusă de Germania în 2022 pentru apărarea continentului contra rachetelor. Iniţial, ea a atras 15 ţări, iar în prezent are 21 de participanţi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Iul. 2025, 09:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Iul. 2025, 09:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premier Energy și FEE Nord au depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică cereri oficiale de reducere a tarifelor reglementate, invocând scăderea costurilor de achiziție pentru perioada iunie-decembrie 2025.

FEE Nord (operatorul de stat care deservește raioanele din nord) propune micșorări de aproape 10 % pentru consumatorii racordați la joasă tensiune și până la 14,7 % la intrarea în rețeaua de transport. Concret, prețul solicitat la punctele de intrare în rețelele de transport este de 264 bani/kWh, față de 310 bani/kWh în prezent; la ieșirea din transport – 289 bani/kWh (-13,5 %); pentru consumatorii de medie tensiune – 318 bani/kWh (-12,6 %); iar pentru cei de joasă tensiune – 422 bani/kWh (-9,8 %).

Premier Energy, care alimentează centrul, sudul și municipiul Chișinău, solicită reduceri mai temperate, de circa 4-6 %. Noile tarife propuse sunt: 285 bani/kWh la intrarea în rețelele de transport (-5,6 %), 309,54 bani/kWh la ieșire (-5,0 %), 312,49 bani/kWh pentru consumatorii de înaltă tensiune (-5,0 %), 333,83 bani/kWh pentru medie tensiune (-4,9 %) și 393,76 bani/kWh pentru joasă tensiune (-4,0 %). Prețul mediu al serviciului universal ar scădea astfel la 374,45 bani/kWh, cu 8,7 % sub nivelul actual de 4,10 lei/kWh (410 bani).

Premier Energy contestă premisele de preț transmise de furnizorul central Energocom, susținând că valorile estimate pentru energia de pe bursa OPCOM ar fi „subestimate”, mai ales pentru lunile de vârf ale anului, și cere ANRE să ia în calcul calculele proprii, bazate pe un curs de 19,90 MDL/EUR și pe o majorare de 22 % a cotațiilor bursiere.

În prezent, tariful la  energia elecctrică este de 4,10 lei/kWh pentru curentul furnizat de Premier Energy, dar cu o compensație aplicată, consumatorii plătesc efectiv 2,34 lei/kWh până la finalul anului. 4,68 lei/kWh achită consumatorii pentru energia furnizată de FEE Nord (în nordul țării), tarif compensat la 2,84 lei/kWh.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO