Consumul mondial de cărbune va atinge recorduri istorice în acest an

28 Iul. 2022, 18:07
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Iul. 2022, 18:07 // Actual //  MD Bani

Consumul global de cărbune este posibil să se apropie în acest an de recordul absolut de opt miliarde de tone stabilit în anul 2013, pe măsură ce economiile europene vor căuta să facă economii la gazele naturale, a estimat joi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează Bloomberg.

„În pofida încetinirii economiei mondiale şi a carantinelor din China, creşterea explozivă a preţului gazelor naturale, după invazia rusă din Ucraina, impulsionează utilizarea de cărbune la nivel mondial în acest an”, a apreciat IEA într-un raport publicat joi.

Pe baza tendinţelor economice actuale, consumul mondial de cărbune ar putea creşte cu 0,7%, până la opt miliarde de tone în acest an.

China este responsabilă pentru mai mult de jumătate din cererea globală de cărbune. Deşi cererea de cărbune a Chinei a scăzut cu 3% în prima jumătate a anului, situaţia ar urma să se inverseze în a doua jumătate.

În cazul Uniunii Europene, IEA se aşteaptă la o creştere a consumului de cărbune cu 7% în acest an, având în vedere că statele membre au puţine surse de aprovizionare cu gaze. Agenţia Internaţională a Energiei mizează pe faptul că cererea mare de cărbune va continua şi în a doua jumătate a anului, având în vedere că mai multe state UE au prelungit durata de funcţionare a termocentralelor pe cărbune sau au redeschis unele termocentrale pentru a asigura aprovizionarea cu electricitate.

De altfel, sectorul producţiei de electricitate va fi cel mai mare contributor la creşterea consumului de cărbune al Uniunii Europene în acest an, IEA estimând că cerere de cărbune pentru producţia de electricitate va creşte cu 16% în 2022.

Consumul total de cărbune în Europa a crescut cu 14% anul trecut, în condiţiile în care economiile şi-au revenit din restricţiile introduse în timpul pandemiei, restricţii care au dus la diminuare cererii de electricitate.

Tot acest consum ridicat vine într-un moment în care preţurile la cărbune au atins valori record, iar preconizatul embargou ce ar urma să fie introdus de UE pentru importurile de cărbune din Rusia va pune noi presiuni pe partea de aprovizionare.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.