Contrabandiștii moldoveni au dat lovitura la granița României! Ce branduri de țigări sunt căutate peste Prut

04 Ian. 2024, 19:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Ian. 2024, 19:50 // Actual //  bani.md

În conformitate cu un studiu realizat de Novel Research, în luna noiembrie a anului 2023, ponderea produselor din tutun din Republica Moldova pe piața neagră a țigărilor din România a înregistrat o creștere alarmantă de 11,8 puncte procentuale, atingând astfel 19,4%. Cifrele evidențiază o tendință crescătoare în comparație cu luna septembrie a aceluiași an.

Potrivit aceleiași cercetări, cele mai căutate mărci de țigări moldovenești de pe piața de contrabandă din România sunt Kult, Ritm și Barbarossa. Studiul subliniază că piața neagră de tutun din România a reprezentat 8,2% din consumul total în luna noiembrie a anului trecut. Deși această cifră este aproape neschimbată față de septembrie 2023 (8,3%), se observă o creștere față de media anuală din 2022 (7,1%).

Regiunea cel mai afectată de contrabandă este nord-estul României, la granița cu Republica Moldova și Ucraina, unde s-a înregistrat o creștere semnificativă de 3,6 puncte procentuale în 2023, ajungând la 24,5%.

În ceea ce privește sursele de contrabandă, segmentul Duty Free ocupă locul întâi cu o cotă de 37,4%, urmat de segmentul Cheap Whites cu 33%. Bulgaria se află pe locul trei cu 11,1%, urmată de Republica Moldova cu 10,8%, iar Serbia contribuie cu 0,6% la piața neagră de tutun din România în 2023.

Reprezentanții companiilor de tutun sunt îngrijorați de această creștere a contrabandei, considerând că aceasta subliniază presiunea la care este supusă piața legală a tutunului. Ileana Dumitru, directorul BAT pentru afaceri juridice și relații externe în Europa de Sud-Est, a subliniat importanța unei politici fiscale echilibrate și previzibile pentru combaterea contrabandei.

Gilda Lazăr, director pe afaceri corporative și comunicații al JTI în România, Moldova și Bulgaria, a atras atenția asupra creșterii contrabandei în contextul incertitudinii politice și a lipsei de transparență, menționând că această problemă este politizată în preajma alegerilor din 2024.

Dragoș Bucurenci, director pe relații externe la Philip Morris România, a subliniat necesitatea unei strategii naționale cuprinzătoare pentru combaterea comerțului ilegal cu mărfuri și a solicitat o colaborare eficientă între toate instituțiile guvernamentale pentru a controla această problemă în creștere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Ian. 2026, 12:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Ian. 2026, 12:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a încasat în anul 2025 41,15 miliarde de lei la bugetul de stat, cu 2,87 miliarde de lei mai mult decât în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 7,5%, arată datele oficiale ale instituției.

Structura încasărilor arată că TVA-ul la import rămâne principala sursă de venit, cu 66,6% din total, urmat de accize – 26,8% și taxa vamală – 6,4%.

Potrivit raportului, TVA-ul la import a însumat 27,4 miliarde de lei, în creștere cu 1,95 miliarde de lei (+7,7%) față de 2024. Accizele la import au ajuns la 11,01 miliarde de lei, cu 745,8 milioane de lei mai mult decât anul precedent (+7,3%).

Cele mai mari contribuții la accize au venit din: produsele petroliere importate, care au adus 4,62 miliarde de lei (+14,4%), produsele din tutun – 3,65 miliarde de lei (+0,1%) și mijloacele de transport importate – 2,15 miliarde de lei (+8,2%).

În același timp, unele categorii au înregistrat scăderi, inclusiv accizele la gazele lichefiate (–2,4%), băuturile alcoolice tari (–7,8%) și vinurile importate (–19,7%).

Taxa vamală a generat 2,63 miliarde de lei, cu 6,7% mai mult decât în 2024, în timp ce taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a scăzut la 50,7 milioane de lei (–12,5%).

Datele arată că bugetul de stat a fost alimentat în 2025 în principal din importuri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!