Copiii deținători ai cardului Mastercard GO de la Moldindconbank au aflat mai multe despre banking și au primit premii

12 Mai 2023, 11:25
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
12 Mai 2023, 11:25 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Curioși, entuziasmați și dornici să descopere cât mai multe despre lumea bankingului, un grup de copii – clienți ai Moldindconbank, au participat la o lecție de educație financiară. Totodată, ei au fost premiați în cadrul primei etape a promoției „GO TEENS – Primul card și primii tăi bani de buzunar!”, organizată de Moldindconbank și Mastercard până la 31 mai 2023.

50 de rucsacuri și un laptop performant au fost acordate câștigătorilor, deținători ai cardului Mastercard GO. Acest produs bancar a fost conceput special pentru copii și adolescenți cu vârstele cuprinse între 7 și 19 ani.

Andrei Leahu, directorul Departamentului Marketing și PR Moldindconbank:

Am combinat educația financiar-bancară cu un moment frumos de înmânare a premiilor. Ne bucurăm mult pentru toți câștigătorii și le mulțumim că au participat la promoție. Îi îndemnăm în continuare să fie alături de Moldindconbank și să participe în promoțiile care, cu siguranță, vor urma”.

În cadrul sesiunii de training, cei mai mici clienți ai Moldindconbank au aflat ce sunt banii și cum să-i pună deoparte pentru realizarea propriilor dorințe, cum să devină responsabili financiar sau să interacționeze corect cu banca, ce înseamnă digital banking, despre produsele pe care banca le oferă tinerilor clienți și multe alte informații noi, utile și absolut necesare pentru cei care fac primii pași spre independență financiară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Participanții au rămas impresionanți și mulțumiți de eveniment:

Am înțeles că banii nu trebuie cheltuiți deodată, ci mai întâi e necesar să ne gândim dacă într-adevăr avem nevoie de acest obiect sau nu”.

Am reținut că tehnologia este în continuă dezvoltare și peste câțiva ani totul va fi altfel. Mulțumesc Moldindconbank pentru posibilitatea de a participa la un astfel de eveniment și pentru premiile oferite în semn de mulțumire că suntem alături de ei”.

Promoția este în plină desfășurare, astfel încât ai timp suficient să obții și tu un card Mastercard GO de la Moldindconbank cu welcome bonus, în valoare de 50 de lei. Mai ales că ai ocazia să câștigi un rucsac sau laptop. Mai multe detalii se găsesc în regulamentul promoției.

Moldindconbank – mereu alături!

P.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!