Creditele curg, dobânzile urcă! Martie, luna împrumuturilor masive în Moldova

21 Apr. 2025, 09:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Apr. 2025, 09:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În luna martie 2025, volumul creditelor noi acordate de băncile comerciale din Republica Moldova a atins 7,38 miliarde de lei, în creștere cu 16,7% față de februarie, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Majoritatea creditelor – 74,4% – au fost acordate în moneda națională, însumând 5,49 miliarde lei, cu 13,4% mai mult față de luna precedentă.

Cele mai solicitate credite rămân cele cu termene de la 2 până la 5 ani, care au reprezentat 48,2% din totalul creditelor acordate, în special pentru persoanele juridice (30,9% din total). Rata medie nominală la creditele în lei s-a majorat ușor, cu 0,19 puncte procentuale, ajungând la 8,60%, în timp ce rata pentru creditele în valută s-a redus la 5,62%.

Persoanele fizice au contractat credite în valoare de 2,31 miliarde lei, în creștere cu 9% față de luna februarie. Peste jumătate din acest volum – 58% – a fost direcționat către credite de consum, majoritatea fiind acordate în lei pentru perioade de 2–5 ani.

Creditele imobiliare au reprezentat 41,7% din totalul împrumuturilor noi acordate populației, fiind, de asemenea, accesate preponderent în moneda națională. Dobânzile pentru creditele de consum în lei s-au majorat ușor la 10,66%, iar pentru cele imobiliare au urcat la 7,12%.

Persoanele juridice au contractat în luna martie mai multe credite, în special în moneda națională (+15,3%), dar și în valută (+28,1%) și cele indexate la cursul valutar (+13,1%). În total, societățile comerciale nefinanciare au absorbit 61,5% din toate creditele noi acordate în luna martie.

Dobânda medie pentru creditele în lei acordate firmelor a crescut cu 0,15 puncte procentuale, ajungând la 8,07%, în timp ce pentru creditele în valută s-a redus la 5,62%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

21 Apr. 2025, 09:35
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Apr. 2025, 09:35 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În primele trei luni ale anului 2025, băncile din Republica Moldova au eliberat în numerar cu 134,8 milioane de lei mai mult decât au încasat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Volumul total al eliberărilor cumulative de numerar din casele băncilor a constituit 41,24 miliarde lei, în creștere cu 5,1% față de aceeași perioadă a anului precedent. În comparație, încasările cumulative de numerar au însumat 41,10 miliarde lei, înregistrând o creștere de 4,6%.

Cea mai mare parte a încasărilor de numerar – 55,5% – a provenit din comercializarea mărfurilor de consum, însumând 22,8 miliarde lei (+4,2%). Alte creșteri importante s-au înregistrat la depunerile în conturi curente și de depozit ale persoanelor fizice (+14,2%) și la achitarea chiriilor și serviciilor comunale (+50,5%). Plățile în numerar pentru achitarea creditelor s-au majorat, de asemenea, cu 8,2%.

În același timp, încasările din alte servicii au scăzut cu 7,8%, adică 239,2 milioane lei.

Cea mai mare creștere în zona eliberărilor de numerar a fost generată de cererea pentru valută: volumul sumelor eliberate pentru cumpărarea valutei de la persoane fizice a ajuns la 8,97 miliarde lei (+1,31 miliarde lei față de anul trecut), reprezentând 21,8% din totalul eliberărilor.

Retragerile de numerar de la bancomate s-au majorat cu 653 milioane lei (+3,8%), iar eliberările de numerar sub formă de credite către persoane fizice au crescut cu un spectaculos 55,4%, adică 434,4 milioane lei.

Pe de altă parte, eliberările de numerar în alte scopuri au scăzut cu 7,7% (–404,8 milioane lei), iar cele pentru remunerarea muncii și plăți sociale s-au diminuat ușor cu 0,7%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE
NO COMMENT | MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE
NO COMMENT | ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR ACI MOLDOVA
NO COMMENT | ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR ACI MOLDOVA
NO COMMENT | CHIȘINĂUL, ÎN PREGĂTIRI PENTRU SĂRBĂTORILE PASCALE
NO COMMENT | CHIȘINĂUL, ÎN PREGĂTIRI PENTRU SĂRBĂTORILE PASCALE
NO COMMENT | Agențiile Teritoriale dotate cu 55 de mașini noi
NO COMMENT | Agențiile Teritoriale dotate cu 55 de mașini noi
NO COMMENT | 16 ANI DE LA REVOLUŢIA DIN APRILIE 2009
NO COMMENT | 16 ANI DE LA REVOLUŢIA DIN APRILIE 2009