Criza gazelor va ocoli Moldova! Anual, până la 1 noiembrie, va trebui să aibă un volum 15% de gaze depozitate

09 Nov. 2023, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Nov. 2023, 15:11 // Actual //  bani.md

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în prima lectură o serie de măsuri legislative destinate sporirii rezistenței sistemului energetic în ceea ce privește aprovizionarea consumatorilor finali cu gaze naturale la prețuri accesibile. Aceste modificări se concentrează pe crearea și menținerea stocurilor de gaze naturale, asigurând astfel securitatea și sustenabilitatea aprovizionării cu resurse energetice.

Proiectul de lege adoptat conține mai multe prevederi esențiale. Guvernul este acum responsabil de asigurarea utilizării capacității de stocare a gazelor naturale în instalațiile din alte țări partenere ale Comunității Energetice și din statele membre ale Uniunii Europene până la 1 noiembrie a fiecărui an. Această capacitate de stocare trebuie să corespundă unui nivel de cel puțin 15% din consumul mediu anual de gaze naturale al consumatorilor finali din Republica Moldova, determinat pentru ultimii 5 ani.

De asemenea, Guvernul are sarcina de a identifica furnizori de gaze naturale sau traderi cu expertiză în tranzacții și stocare, impunând obligația de stocare a unei anumite cantități de gaze naturale în instalațiile de stocare subterană. Această cantitate de gaze va fi stabilită de Guvern și va fi achiziționată prin proceduri competitive.

Legislația propusă include și norme care reglementează procedura de certificare a operatorilor instalațiilor de stocare, precum și obligația operatorilor sistemelor de transport de a asigura capacitatea fizică bidirecțională permanentă la interconexiunile transfrontaliere pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaze naturale.

Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Energiei, vizează armonizarea legislației naționale în domeniul gazelor naturale cu cerințele și standardele impuse de Uniunea Europeană conform Acordului de Asociere și Tratatul Comunității Energetice. Acesta urmează să fie supus dezbaterilor în lectura a doua în cadrul Parlamentului, marcând un pas semnificativ către asigurarea unui sistem energetic mai robust și orientat spre viitor pentru Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 12:23
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 12:23 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Un apartament a ajuns să aibă calculat un consum de 364 de metri cubi de apă caldă într-o singură lună, după ce diferența dintre contorul comun al blocului și consumurile declarate a fost repartizată unor locatari cu contoare expirate sau fără date de consum. Cazul este reflectat în proiectul elaborat de Ministerul Energiei pentru modificarea Regulamentului cu privire la prestarea şi achitarea serviciilor comunale şi necomunale, ca exemplu al situațiilor nerealiste la care poate duce actualul mecanism de repartizare.

Pentru a evita astfel de situații, Ministerul Energiei propune schimbări privind facturarea apei, apei calde și energiei termice, dar și modul de verificare a contoarelor și de recalculare a facturilor. Problema contoarelor expirate este una semnificativă. În perioada septembrie 2023 – august 2025, verificarea metrologică a contoarelor era expirată în fiecare lună la aproximativ 6 400–7 700 de apartamente din aria de activitate a Termoelectrica. În același timp, întreprinderea a identificat aproximativ 100 de unități lunar în care indicii reali ai contoarelor de apă caldă nu corespundeau celor declarați de proprietari sau locatari.

În acest context, proiectul propune ca apartamentele fără contoare sau cu contoare a căror verificare metrologică a expirat să fie facturate după norma de consum per persoană doar în primele trei luni. După această perioadă, diferențele de consum vor fi repartizate între unitățile necontorizate. Dacă diferența nu este acoperită, restul va fi împărțit între toate apartamentele, proporțional consumului declarat sau facturat. Aceeași regulă este prevăzută și pentru apa caldă.

Proiectul introduce și obligația furnizorului sau distribuitorului de a anunța consumatorul cu cel puțin trei luni înainte că urmează să expire verificarea metrologică a contorului. Totodată, volumul total facturat pe baza datelor declarate și a regulilor pentru unitățile necontorizate nu va putea depăși volumul înregistrat de contorul de branșament pentru perioada respectivă.

Se schimbă și regula privind verificarea efectivă a datelor. În prezent, regulamentul prevede verificarea o dată la trei luni, însă documentele arată că această obligație nu este respectată în practică. Proiectul propune ca administratorii sau gestionarii, împreună cu prestatorii, să verifice datele contoarelor și consumurile declarate sau facturate cel puțin o dată la șase luni. Pentru fiecare unitate ar urma să fie întocmit un act de inspectare, iar diferențele constatate să fie reflectate în factura următoare.

Vor fi clarificate și diferențele dintre contorul comun al blocului și contoarele individuale. Acestea vor fi repartizate tuturor unităților din bloc, inclusiv celor cu contracte directe cu furnizorul, dacă nu au existat scurgeri în rețelele comune. Volumul repartizat suplimentar va fi evidențiat separat și nu va fi adăugat la consumul înregistrat de contorul individual.

O altă schimbare vizează facturile greșite. În prezent, consumatorul poate cere recalcularea în termen de șase luni de la emiterea facturii. Proiectul păstrează acest termen pentru erorile imputabile consumatorului. Dacă însă eroarea aparține furnizorului, operatorului, administratorului sau gestionarului, recalcularea ar putea acoperi întreaga perioadă în care a existat eroarea.

Facturarea va fi făcută integral la nivelul blocului pentru toți consumatorii, indiferent dacă au sau nu contracte directe cu furnizorul. Proiectul clarifică și obligațiile administratorilor privind sigilarea contoarelor și evidența verificărilor metrologice.

Sunt propuse și modificări tehnice la calculul energiei termice. Pentru anumite formule, temperatura apei reci va fi considerată de 5°C în perioada noiembrie–martie și de 15°C în restul anului.

Proiectul, supus consultărilor publice, a fost elaborat după propuneri și sesizări venite de la ANRE, Termoelectrica și CET-Nord.