Criza nu afectează vânzările automobilelor de lux. Bentley a stabilit un nou record

10 Ian. 2023, 11:25
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
10 Ian. 2023, 11:25 // Au Bani //  MD Bani

Constructorul britanic de automobile de lux Bentley a livrat un număr record de vehicule în 2022, depăşind pentru prima dată pragul de 15.000 de automobile vândute într-un singur an, scrie Reuters.

În 2022 a vândut un număr record de 15.174 de vehicule, în creştere cu 4% faţă de 2021, când a fost stabilit precedentul record de vânzări al mărcii.

Bentley a livrat un număr record de vehicule în 2022

Vânzările Bentley au crescut pe toate pieţele regionale, cu excepţia Chinei. Însă în cele două Americi, cea mai mare piaţă pentru Bentley, vânzările constructorului britanic au înregistrat o creştere modestă de sub 1%.

SUV-ul de lux Bentayga, care are un preţ de pornire de 150.000 de lire sterline (180.000 de dolari) a rămas cel mai bine vândut model Bentley în 2022, fiind responsabil pentru 42% din numărul total de vehicule vândute. Urmează modelele Continental GT şi Continental GT Convertible, care cu aproximativ 4.550 de unităţi au fost responsabile pentru 30% din volumele de vânzări ale Bentley.

Anterior şi rivalul Rolls-Royce, deţinut de grupul BMW, a anunţat la rândul său vânzări record pentru 2022, o dovadă că criza costului vieţii nu afectează sectorul automobilelor de lux.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Mart. 2026, 10:28
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
08 Mart. 2026, 10:28 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor al Republica Moldova lansează o nouă emisiune de Valori Mobiliare de Stat (VMS), perioada de subscriere urmând să se desfășoare între 9 și 18 martie 2026.

În cadrul acestei emisiuni vor fi oferite spre subscriere obligațiuni de stat cu două maturități. Prima opțiune are o maturitate de 2 ani, cu o rată a dobânzii de 7,05%, iar a doua opțiune are o maturitate de 4 ani, cu o rată a dobânzii de 7,35%.

Potrivit autorităților, dobânda este fixă pentru ambele tipuri de obligațiuni, ceea ce înseamnă că investitorii vor primi același randament pe toată perioada de deținere a titlurilor.

Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, iar acestea pot fi achiziționate de investitori în perioada de subscriere stabilită de Ministerul Finanțelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!