CTP: Putin a ajustat ortodoxia cu politica Kremlinului, transformând-o într-o religie a omorului

07 Ian. 2023, 19:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Ian. 2023, 19:36 // Actual //  bani.md

Editorialistul român, Cristian Tudor Popescu a comentat apariția liderului rus la slujba de Crăciun. „Executarea Nașterii Domnului”.

Omologul în odăjdii al lui Putin a ajustat ortodoxia cu politica Kremlinului, transformând-o într-o religie a omorului.

Satan Unu binecuvântează armamentul rusesc, sfințește războiul lui Putin, dă slavă lașității și cruzimii cu care sunt uciși în masă civilii ucraineni. Dacă mai mor și ruși, cu grămada, mamele Rusiei să facă bine și să producă mai mulți copii, ca să-i plângă mai puțin pe cei duși la moarte.

Așa arată Biserica Ortodoxă de rit kaghebist. Dar nu era de ajuns. Ce am văzut acum, de Crăciunul pravoslavnicilor, îmi pare a fi încununarea creștinismului criminal care vine de la Răsărit. După ce a decretat o încetare a focului de Sfintele Sărbători, un soi de banc sinistru de vreme ce hoarda ruso-mongolă a bombardat fără încetare Ucraina pe 25 decembrie, de Anul Nou, și continuă chiar azi, Putin a „participat” la slujba de Crăciun… de unul singur.

Închis cu un preot într-un separeu cu icoane și lumânări, răscrăcărat ca un șef de pluton de execuție care supraveghează, din ochișorii săi de pe faciesul de cimpanzeu canibal, executarea slujbei.

Imaginea aceasta este cel mai mare nonsens pe care un creștin poate să-l aibă în fața ochilor de Crăciun. Slujba pentru Nașterea Domnului înseamnă, prin însăși substanța ei, comuniune, înfrățire sufletească a credincioșilor, renașterea lor împreună întru Hristos.

Un singur individ, care îl sechestrează pe Dumnezeu ca să i se presteze numai lui liturghia, îmi pare a fi asemănător cu crucea răsturnată. Sau cu țapul satanist din pentagramă.

Cel care e gata să-i extermine pe ruși ca și pe ucraineni, ca și pe toți oamenii de pe Pământ, pentru a-și ridica în pustiu, din cadavre și ruine, statuia lui până la Cer.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!