Cum a devenit un oraș din Polonia veriga cheie a ajutorului american pentru Ucraina. Populația, mai mare cu 100.000

Vehiculele zgomotoase străbat străzile. Bateriile de rachete Patriot, pe care America le-a desfășurat aici în martie, scanează cerul.
Avioanele militare aterizează, își descarcă încărcătura și decolează, aproape non-stop.

În sala de sosiri, câțiva voluntari străini care vor lupta în Ucraina, inclusiv un fost soldat american, își ridică bagajele. Aeroportul aflat la nord de Rzeszow, un oraș din sud-estul Poloniei, obișnuia să gestioneze doar câteva zboruri pe zi. Războiul lui Vladimir Putin l-a transformat în principalul depozit pentru armele occidentale destinate Ucrainei. De asemenea, a transformat orașul Rzeszow, scrie The Economist.

La începutul anului, Rzeszow, aflat la o oră cu trenul de granița cu Ucraina, era al 15-lea oraș ca mărime din Polonia, cu o populație puțin sub 200.000 de locuitori. De atunci au sosit aproximativ 100.000 de refugiați; în funcție de câți au rămas, poate fi acum al zecelea oraș ca mărime din Polonia.
Ucrainenii nu sunt singurii nou-veniți.

Diplomații străini, trupele americane și lucrătorii umanitari se înghesuie în hoteluri și restaurante. O chelneriță este surprinsă când un client vorbește poloneză.

„Orașul salvator al Ucrainei”

„Dar unde sunt taberele de refugiați?” Primarul orașului, Konrad Fijolek spune că doar o parte dintre cei strămuți locuiesc în adăposturi. Restul au fost preluați de localnici. De îndată ce a început războiul, ajutoarele de urgență, încărcate în autobuze, camioane și mașini de pasageri, au început să se îndrepte din Rzeszow spre vestul Ucrainei. Pe 22 mai, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat Rzeszow „orașul salvator al Ucrainei”.

Atmosfera aceasta i-a surprins până și pe localnici. Relațiile din zonele de frontieră fuseseră bântuite de amintiri despre atrocitățile din timpul celui de-al doilea război mondial: masacrarea polonezilor de către naționaliștii ucraineni; epurarea etnică a ucrainenilor de către partizanii polonezi și ulterior regimul comunist. Aceste ranchiuni care se estompează au fost șterse de invazia Rusiei, spune Fijolek. „Ucrainenii luptă pentru noi”, spune el, „pentru ca rușii să nu aibă idei stupide despre venirea aici”.

Economia locală înflorește

Economia locală este înfloritoare. Producătorul de motoare pentru avioanele de luptă F -16 din SUA, una dintre numeroasele companii de aviație cu sediul în Rzeszow, este cel mai mare angajator al regiunii. Rzeszow este, de asemenea, un centru IT și farmaceutic. Dar ucrainenii se luptă să-și găsească locuri de muncă bune. Oksana Hlusceko, care conducea o farmacie în Kiev înainte ca rușii să invadeze, face acum curățenie în camere la un hotel de la periferia orașului. S-a înscris la cursuri de poloneză, spune ea, și intenționează să devină farmacist autorizat.

Mulți ucraineni care au trecut pe aici s-au mutat în orașe mai mari sau s-au întors acasă. Ola Filaretova, balerină din Dnipro, și cei doi copii ai săi s-au întors la Rzeszow după câteva săptămâni după ce a stat în ală zonă din Polonia. Fiicei ei mai mici îi era dor de oraș și de prietenii pe care și-i făcuse aici. Doamnei Filaretova îi era dor să fie mai aproape de casă. „Sunt doar 100 km până la graniță”, spune ea printre lacrimi. „Asta face lucrurile mai suportabile.”

#polonia #oras #Ucraina

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Republica Moldova se confruntă cu o dilemă logistică de proporții: peste 225 000 de autovehicule de marfă rulau la începutul acestui an pe drumurile naționale, în timp ce transportul feroviar s-a prăbușit la un minim istoric de 2,4 mil. tone. Reabilitarea anunțată a căilor ferate ridică însă întrebarea ce se va întâmpla cu „sutele de mii” de camioane achiziționate în ultimele două decenii, avertizează economistul Veaceslav Ioniță (IDIS „Viitorul”).

„Pentru a salva drumurile, trebuie să revitalizăm calea ferată. Dar ce facem cu flota imensă de camioane cumpărate tocmai pentru că trenurile au fost neglijate?”, a întrebat Ioniță în emisiunea „Analize economice”.

În 1990, 90 % din marfă era transportată pe calea ferată. Astăzi, 94% circulă pe șosele. Tonajul feroviar s-a redus de la 14 mil. tone (2002) la 2,4 mil. tone (2025). Traficul rutier de marfă a urcat de la 2,4 mld. t-km (2005) la 7,5 mld. t-km (2024).

Potrivit lui Ioniță, explozia flotei auto a fost stimulată de embargo-urile rusești (2014–2015), pandemia și seceta din 2020, dar și de războiul din Ucraina, care a bulversat rutele tradiționale de export. În paralel, exporturile moldovenești au scăzut de doi ani, diminuând cererea de transport chiar când parcul de camioane atinge recorduri.

Supracapacitatea din sectorul auto nu se reflectă în profit: tarifele au fost erodate de concurență, iar întreținerea drumurilor – afectate de traficul greu – devine o povară bugetară. Reabilitarea liniei de cale ferată pe coridorul nord–sud ar transfera greutatea de pe asfalt, dar ar lăsa transportatorii rutieri cu vehicule subutilizate și credite nerecuperate.

Drept soluție Ioniță propune reabilitarea segmentelor critice de cale ferată pentru mărfuri agricole și tranzit, sScheme de conversie sau buy-back pentru flota de camioane îmbătrânită;
Incentive fiscale pentru operatorii feroviari și parteneriate public-private la terminale multimodale și un plan național de întreținere a drumurilor finanțat din taxarea transportului greu.

Ioniță anticipează o revigorare sezonieră a transportului de marfă odată cu exportul noii recolte, dar avertizează că modelul „toată marfa pe roți” nu mai este sustenabil: „Fără o strategie coerentă, riscăm să rămânem și cu drumuri distruse, și cu trenuri goale, și cu camioane fără marfă”.