Cum a reușit Iranul să-i păcălească pe americani și să-și vândă petrolul fără sancțiuni

Iranul a instituit un sistem bancar și financiar clandestin pentru a gestiona zeci de miliarde de dolari în comerț anual interzis în temeiul sancțiunilor conduse de SUA, permițând Teheranului să suporte asediul economic și oferindu-i o pârghie în discuțiile nucleare multilaterale.

Sistemul financiar, care cuprinde conturi în bănci comerciale străine, companii proxy înregistrate în afara țării și firme care coordonează comerțul interzis, a ajutat Teheranul să reziste presiunii administrației Biden de a se alătura din nou acordului nuclear din 2015, câștigând timp ca să-și avanseze programul nuclear chiar și în timp ce negocierile erau în curs. Oficialii spun că se apropie de un nou acord nuclear.

Ani de sancțiuni au înfundat economia Iranului și au făcut ca moneda sa, rialul, să se prăbușească. Dar capacitatea de a stimula comerțul cam până la nivelurile de dinaintea sancțiunilor a ajutat economia să revină după trei ani de contracție, atenuând presiunea politică internă și întărind poziția de negociere a Teheranului, spun oficialii și analiștii citați de Wall Street Journal.

Succesul Iranului în eludarea interdicțiilor comerciale și financiare, evident în datele comerciale și confirmat de diplomații occidentali și oficialii serviciilor de informații, arată limitele sancțiunilor financiare globale într-un moment în care SUA și Uniunea Europeană încearcă să-și folosească puterea economică ca să pedepsească Rusia pentru invazia Ucrainei. SUA și UE au interzis băncilor rusești importante să tranzacționeze dolari și euro și au înghețat activele din străinătate ale băncii centrale ruse.

Potrivit documentelor și oficialilor occidentali, sistemul bancar clandestin funcționează astfel: băncile iraniene care deservesc companii interzise de sancțiunile americane să exporte sau să importe angajează firme afiliate din Iran pentru a gestiona comerțul sancționat în numele lor.

Aceste firme înființează companii în afara granițelor Iranului pentru a servi drept mandatari pentru comercianții iranieni. Proxy-ii tranzacționează cu cumpărători străini de petrol iranian și alte mărfuri sau vânzători de bunuri pentru import în Iran, în dolari, euro sau alte valute străine, prin conturi înființate în bănci străine.

Declarațiile bancare iraniene și documentele corporative arată cum Teheranul înregistrează în secret veniturile din exporturile de produse petrochimice, metale, piese de automobile și alte bunuri, finanțând în același timp importul de mașini industriale, servicii petroliere și componente electrice esențiale pentru menținerea companiilor și a economiei sale.

Sistemul oferă Iranului veniturile și importurile de care are nevoie pentru a-și menține economia și țara în funcțiune. Moderează presiunea asupra monedei țării, oferind economiei iraniene acces la dolari, euro și alte valute de rezervă în care este denominat comerțul mondial, susțin diplomații și oficialii.

Oficialii americani spun că termenii unui nou acord ar fi aproape identici cu pactul din 2015, deși „timpul de desprindere” al Iranului – durata necesară pentru a acumula suficient combustibil nuclear pentru o bombă – ar putea scădea până la șase luni, de la aproximativ un an.

Iranul a făcut presiuni ca SUA să elimine mai multe sancțiuni decât cele ridicate în temeiul acordului, în special acele sancțiuni care vizează programele sale de rachete balistice și unitatea militară a Corpului Gărzii Revoluționare Islamice.

Din 2010 până în 2015, în cadrul campaniei de sancțiuni a administrației Obama, comerțul anual al Iranului a scăzut cu 55%, până la 79,7 miliarde de dolari, potrivit datelor FMI.

Motivat parțial de consecințele economice, președintele iranian, orientat spre reformă, Hassan Rouhani, a semnat un acord nuclear numit Planul cuprinzător comun de acțiune cu SUA și alte cinci puteri mondiale, în 2015. Acordul a ridicat sancțiunile economice de lungă durată împotriva Iranului în anul următor.

Eliberate de sancțiuni, vânzările de petrol în acel an s-au dublat la peste 2 milioane de barili pe zi, iar economia a crescut cu 13%, potrivit datelor Rezervei Federale și FMI. În 2017, comerțul a crescut din nou la 117,5 miliarde de dolari, potrivit datelor FMI.
În 2018, președintele de atunci Donald Trump a retras SUA din acord. Oponenții acordului din cadrul administrației au susținut că pactul nu a restrâns în mod adecvat capacitatea viitoare a Iranului de a îmbogăți uraniul pentru o armă nucleară. Aceștia au spus că scutirea de sancțiuni s-a dovedit un beneficiu în numerar pentru programul iranian de rachete balistice și pentru unitatea militară de elită și grupurile militante străine înarmate și finanțate de Teheran.

Trump a reimpus sancțiunile ridicate în temeiul acordului din 2015, spunând că o nouă campanie de sancțiuni de „presiune maximă” va strânge atât de tare economia Iranului, încât Teheranul va fi forțat să încheie un acord nuclear mai strict, care ar include, de asemenea, limitarea programului de dezvoltare a rachetelor.

La un moment dat, băncile iraniene au început să folosească filiale numite companii Rahbar – Rahbar se traduce aproximativ prin „Pionier” – pentru a gestiona comerțul sancționat pentru clienții lor, au spus oficialii occidentali. Companiile Rahbar, dintre care unele sunt de înainte de reimpunerea sancțiunilor de către administrația Trump, țin registre ale tranzacțiilor în valută ale clienților lor și folosesc agenți iranieni care conduc case de schimb valutar în străinătate pentru a înființa companii de proxy străine pentru a efectua tranzacții pentru clienții lor iranieni. Acești agenți deschid, de asemenea, conturi pentru acele companii de proxy la băncile străine pentru a-și efectua tranzacțiile în străinătate.

Cumpărătorii străini de țiței și alte exporturi iraniene plătesc în aceste conturi, iar companiile iraniene folosesc dolarii și euro depuși acolo pentru a plăti furnizorii străini pentru importurile necesare, potrivit oficialilor occidentali.

#sanctiuni #Iran #petrol

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Ministerul Finanțelor avertizează, în analiza riscurilor bugetar-fiscale, că Termoelectrica rămâne una dintre cele mai sensibile vulnerabilități ale statului, în pofida faptului că a raportat profit în 2024. Compania este cel mai mare producător de stat de energie termică și electrică din Republica Moldova și furnizează aproximativ 15% din energia electrică a țării și asigură încălzirea centralizată pentru circa 80% din populația municipiului Chișinău.

Termoelectrica a fost creată în 2015, prin fuziunea a trei întreprinderi municipale, moștenind datorii financiare semnificative și o infrastructură îmbătrânită. Compania operează trei centrale de cogenerare, vinde energia electrică către Energocom și livrează direct agent termic consumatorilor din capitală.

Potrivit documentului Ministerului Finanțelor, pentru perioada 2024–2028 a fost aplicat un test de stres care arată că, deși unele modernizări au îmbunătățit eficiența, provocările structurale rămân majore, în special necesarul ridicat de investiții și riscurile asociate ciclului de viață al activelor. Un element cheie semnalat este faptul că ratele de lichiditate „par sănătoase”, însă această imagine este în mare parte artificială.

Ministerul explică faptul că indicatorii de lichiditate sunt îmbunătățiți prin reclasificarea arieratelor vechi, în special a celor 1,3 miliarde de lei datorate către Moldovagaz”, ca datorii pe termen lung. Această mutare reduce datoriile curente și „cosmetizează” indicatorii financiari, fără a rezolva problema de fond.

Testele de stres mai arată o expunere ridicată la riscul valutar. Majoritatea împrumuturilor actuale și viitoare sunt denominate în valută, iar o simplă depreciere a leului ar putea majora pierderile companiei cu circa 90 de milioane de lei. Într-un scenariu combinat – șoc de PIB, curs de schimb și rată a dobânzii – pierderile ar putea crește cu încă 120 de milioane de lei, ceea ce ar genera o presiune fiscală semnificativă.

În paralel, Termoelectrica se confruntă cu scăderea cererii de încălzire urbană, determinată de tendințele demografice din Chișinău și de eficientizarea energetică a clădirilor noi. În același timp, infrastructura învechită reduce fiabilitatea operațională, limitând capacitatea companiei de a-și crește veniturile într-un mod sustenabil.

Ministerul Finanțelor identifică patru riscuri majore pentru buget: dependență bugetară implicită: rolul critic al companiei în sezonul rece o transformă într-un risc fiscal „de facto”, orice avarie majoră putând genera necesitatea unui sprijin bugetar imediat, criza infrastructurii amânată: deși este planificată construcția unei noi centrale de 55 MW cu finanțare de la Banca Mondială, proiectul nu este așteptat înainte de 2027, lăsând o perioadă de expunere critică, politica tarifară cvasi-fiscală: tarifele reglementate de ANRE pot fi întârziate sau limitate din motive sociale și politice, generând costuri nerecuperate care se transformă în pasive ascunse și structură de capital împovărată: datoriile moștenite limitează capacitatea de finanțare și pot amâna modernizarea infrastructurii critice.