Cum BNM a măturat acționarii obscuri din băncile moldovenești

08 Nov. 2021, 09:46
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
08 Nov. 2021, 09:46 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Băncile moldovenești sunt suficient de capitalizate și au făcut față crizei pandemice. A fost practic unicul sector care a susținut recuperarea economică, potrivit guvernatorului BNM, Octavian Armașu.

Sistemul bancar a trecut printr-un set de reforme profunde. Este vorba de reformele care au fost implementate în cadrul unui program cu FMI care s-a finalizat în primăvara anului 2020. Programul a fost axat pe transparentizarea sectorului bancar și guvernanța corporativă”, a spus Aramașu într-un interviu pentru Agerpres.

În cadrul programului enunțat de guvernator a fost făcut un exercițiu prin care au fost eliminați acționarii nepotriviți și neadecvați au fost atrași investitori noi. „În prezent Circa 90% din activele bancare sunt controlate de investitorii europeni”, a opinat șeful băncii centrale.

În opinia guvernatorului, guvernanța și cadrul de reglementare în bănci sunt aspecte importante. ”Astăzi noi avem o calitate mult mai înaltă a managementului. Au fost făcute reforme și în banca centrală. Tot cadrul de reglementare a BNM a fost îmbunătățit cu ajutorul experților de la FMI”.

În prezent guvernanța BNM corespunde băncilor central europene. Iar în rezultatul reformelor, Republica Moldova are un sistem bancar stabil, bine capitalizat, suficiente lichidități, bine supravegheat. Totodată, noi vedem că sistemul bancar este rezilient și a făcut față tuturor provocărilor crizei pandemice. Sectorul bancar a fost unicul sector care a susținut recuperarea economică post pandemică în situația în care nu am a avut un guvern și un impuls fiscal suficient”, a explicat Armașu.

Republica Moldova s-a confruntat cu o criză bancară fără precedent. Vârful aisbergului a fost frauda bancară din aul 2014 când Banca de Economii, Unibank și Banca Socială au fost delapidate de un miliard de dolari. Până în prezent nu a fost recuperat niciun leu din banii furați.

Totodată, mai multe bănci, printre care Moldindconbank, Victoriabank și Agroindbank s-au confruntat, acum ceva vreme, cu probleme privind transparența acționarilor. Ulterior, BNM a blocat pachetele de acțiuni și le-a vândut. Astfel, BERD a ajuns să controleze Victoriabank și Agroindbank, iar compania bulgară Doverie-Invest – Moldindconbank. Recent, Consiliul Concurenței a dat aviz pozitiv pentru preluarea unei cote de 52% din capitalul Energabnk de către IuteCredit.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 16:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu provoacă un val global de scumpiri la carburanți și tensionează piețele energetice din întreaga lume. Războiul dintre Iran, Statele Unite și Israel afectează producția și transportul de petrol, iar efectele se resimt deja din Europa până în Asia și Australia, unde prețurile cresc rapid, iar consumatorii reacționează prin cumpărături de panică.

În Germania, prețurile la benzină și motorină au crescut cu aproximativ 20% în doar câteva zile, depășind în unele regiuni pragul de 2 euro pe litru. Organizația auto ADAC avertizează că majorările sunt legate direct de creșterea cotațiilor petrolului pe piețele internaționale, iar evoluția conflictului din Orientul Mijlociu ar putea aduce noi scumpiri în perioada următoare.

Situația este similară și în Regatul Unit, unde prețul mediu al benzinei a ajuns la 1,35 lire sterline pe litru, cel mai ridicat nivel din ultimul an. La multe stații de alimentare s-au format cozi, pe fondul achizițiilor de panică, iar autoritățile au îndemnat populația să evite astfel de comportamente, care pot agrava problemele de aprovizionare. În Irlanda, analiștii avertizează că motorina ar putea depăși 2,5 euro pe litru dacă tensiunile continuă, în timp ce în Grecia scumpirile au apărut imediat, mai ales pe insule și în zonele turistice, unde costurile de transport al combustibililor sunt mai ridicate. Italia, Spania și Franța monitorizează atent evoluția pieței pentru a preveni eventuale abuzuri de preț.

În Polonia, companiile petroliere susțin că aprovizionarea rămâne stabilă, dar nu exclud creșteri suplimentare dacă volatilitatea de pe piețele internaționale va continua. Între timp, în Australia, la fel ca în Marea Britanie, șoferii au format cozi la benzinării, temându-se de noi scumpiri și de posibile probleme de aprovizionare. Situații similare au fost raportate și în Thailanda, Laos și Myanmar, unde cererea crescută a dus la aglomerație la pompe.

Țările asiatice sunt considerate printre cele mai vulnerabile la șocurile petroliere, deoarece depind în mare măsură de importurile de energie. În Filipine, autoritățile au introdus deja măsuri de economisire a energiei: instituțiile publice trebuie să reducă utilizarea aerului condiționat, să limiteze deplasările și să scadă consumul de combustibil cu cel puțin 10%. Guvernul analizează inclusiv posibilitatea introducerii unei săptămâni de lucru de patru zile. În Thailanda, populația este îndemnată să reducă utilizarea aerului condiționat și să recurgă mai des la videoconferințe pentru a limita deplasările, iar în Myanmar au fost impuse restricții de circulație pentru vehiculele private, accesul fiind permis alternativ, în funcție de numărul de înmatriculare.

Președintele american Donald Trump a declarat, însă, că nu este îngrijorat de scumpirea carburanților în Statele Unite. Într-un interviu acordat agenției Reuters, el a afirmat că prețurile vor scădea rapid după încheierea conflictului. „Nu am nicio îngrijorare în privința asta. Vor scădea foarte rapid când totul se va termina și, dacă cresc, cresc, dar acest lucru este mult mai important decât faptul că prețurile la benzină ar putea crește puțin”, a spus Trump, după ce războiul cu Iranul a dus la o creștere a prețului benzinei cu aproximativ 20 de cenți pe galon, adică 7%, în doar câteva zile.

Efectele scumpirilor se resimt și în Republica Moldova. În decurs de o săptămână, motorina s-a scumpit cu 2,15 lei pe litru, în timp ce benzina a crescut cu 79 de bani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!