Cum se va raporta Germania la Rusia după încheierea războiului din Ucraina. Răspunsul lui Olaf Scholz

02 Dec. 2022, 04:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Dec. 2022, 04:46 // Actual //  bani.md

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat joi, 1 decembrie, la o conferinţă pe teme de securitate, că Europa ar trebui să revină la ”ordinea de pace” care exista cu Rusia înainte de războiul din Ucraina, dacă Vladimir Putin își va retrage trupele, relateză cotidianul britanic ”The Times”.

Jurnaliștii scriu că, în timpul unei discuţii care a avut loc în cadrul evenimentului găzduit de Berlin, cancelarul Olaf Scholz a fost întrebat cum se va raporta Germania faţă de Rusia după încheierea războiului, având în vedere ”parteneriatul puternic” care a existat cândva între cele două ţări.

”În acest stadiu, aş spune că nu este vorba despre un parteneriat, ca să fiu foarte sincer. Rusia a stricat ordinea de pace la care am lucrat timp de atâtea decenii şi am convenit că nu ar trebui să mai existe niciodată o încercare de a schimba graniţele prin forţă.

Iar ceea ce face Rusia astăzi este o întoarcere la abordarea imperialistă din secolele al XIX-lea, al XVIII-lea şi al XVII-lea, când o ţară mai puternică credea că poate lua pur şi simplu teritoriul vecinului, înţelegând vecinii ca fiind doar un hinterland (colonie – n.r.) şi un loc în care să dicteze reguli care să fie respectate. Iar acest lucru nu poate fi acceptat niciodată”, a răspuns cancelarul german.

Cu toate acestea, el a adăugat: ”Trebuie să ne întoarcem la acordurile pe care le-am avut în ultimele decenii şi care au stat la baza ordinii de pace şi securitate în Europa. Iar pentru Rusia acest lucru înseamnă, de asemenea, că acceptă faptul că există societăţi deschise la minte, societăţi deschise, democraţii, care urmează un mod complet diferit de a fi guvernate şi de a atrage oamenii … În cele din urmă, nu există nicio agresiune venită din partea statelor membre ale Uniunii Europene, nu există nicio agresiune venită din partea NATO şi toate chestiunile de securitate comună ar putea fi rezolvate şi discutate. Există dorinţa de a face acest lucru. Ne putem întoarce la o ordine de pace care a funcţionat şi o putem face din nou sigură, dacă există voinţa Rusiei de a se întoarce la această ordine de pace”, crede cancelarul german.

22 Oct. 2026, 08:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 08:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în Republica Moldova, după recalcularea prețurilor de achiziție și aprobarea noilor tarife reglementate. Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Țaran, a declarat, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, că majorarea estimată va fi mai moderată decât în cazul gazelor naturale și al energiei termice.

Potrivit șefului ANRE, înainte ca furnizorii să solicite ajustarea tarifelor pentru consumatorii finali, Agenția trebuie să aprobe prețul reglementat al furnizorului central, rol exercitat de compania Energocom. Aceasta achiziționează energia electrică produsă de centralele de termoficare (CET) și de producătorii de energie regenerabilă.

„Practic, pasul următor ar fi aprobarea prețului reglementat al acestui furnizor central și ulterior, când vor fi clare toate elementele de preț care merg deja către cei doi furnizori, atunci furnizorii vor face calculele lor și vor veni cu cererile către Agenție”, a explicat Alexei Țaran.

Întrebat dacă scumpirea energiei electrice ar putea ajunge la 10–15%, directorul ANRE a confirmat că o asemenea estimare este luată în calcul, precizând însă că majorarea nu va avea aceeași amploare procentuală ca în cazul gazelor naturale sau al energiei termice.

„Într-adevăr, creșterea nu va fi similară cu creșterea în aceeași cifră procentuală ca pentru gaze naturale sau energie termică. De ce? Pentru că aici se intercompensează cele trei elemente, dar estimarea ar fi ceva de genul până în 15%”, a declarat Țaran.

Oficialul a subliniat astfel că tarifele finale vor depinde de evoluția mai multor componente de cost, care se pot compensa parțial între ele. Deocamdată, procentul de 15% reprezintă o estimare, nu o majorare aprobată de ANRE.

În prezent, consumatorii casnici din centrul și sudul Republicii Moldova, deserviți de Premier Energy, achită 3,56 lei/kWh, în timp ce locuitorii din nordul țării, deserviți de Furnizarea Energiei Electrice Nord, plătesc 3,95 lei/kWh. Tarifele au fost aprobate de ANRE la 31 martie 2026 și sunt aplicate consumatorilor conectați la rețelele de joasă tensiune, în regim de serviciu universal