Cutremur financiar în agricultură. Curtea de Conturi: statul a promis subvenții de 3 miliarde fără bani în buget

09 Ian. 2026, 13:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Ian. 2026, 13:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a constatat deficiențe în administrarea Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, în urma auditului efectuat pentru anii 2023–2024. Potrivit raportului, în această perioadă au fost gestionate 3,36 miliarde de lei, însă mecanismele de alocare a subvențiilor au generat un dezechilibru structural major, cu impact direct asupra bugetelor viitoare.

În cei doi ani analizați, Fondul a avut alocări de 1,68 miliarde lei în 2023 și 1,69 miliarde lei în 2024, însă solicitările eligibile depuse de fermieri și agenți economici au depășit de patru ori resursele disponibile. Din această cauză, statul a acumulat angajamente neachitate în creștere rapidă: 1,29 miliarde lei la finele lui 2022, 1,33 miliarde lei la sfârșitul lui 2023 și 2,13 miliarde lei la finele lui 2024.

Situația s-a agravat și mai mult în 2025. La data de 1 noiembrie 2025, angajamentele asumate au ajuns la 3,03 miliarde lei, în timp ce alocațiile nevalorificate erau de doar 100 milioane lei, ceea ce, potrivit Curții de Conturi, indică un dezechilibru bugetar critic.

Auditul arată că problema vine din mecanismul defectuos de lansare a apelurilor pentru subvenții, care nu este limitat de resursele reale ale Fondului. Lipsesc plafoane clare, un calendar predictibil și o corelare între cererile eligibile și banii disponibili, ceea ce a permis asumarea de obligații fără acoperire financiară.

Curtea de Conturi a identificat și abateri de la cadrul normativ în activitatea Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA): dosare incomplete, lipsă de trasabilitate, nerespectarea termenelor și documentarea insuficientă a recalculării subvențiilor. De asemenea, coordonarea slabă între instituții a permis cazuri de dublă finanțare, iar lipsa unui Sistem Integrat de Administrare și Control limitează monitorizarea fondurilor.

Au fost constatate și deficiențe grave în monitorizarea post achitare. Unele obiective finanțate, precum piața agroalimentară din satul Mereni, nu sunt funcționale, iar evidența contabilă aferentă acestora este necorespunzătoare. Planurile de inspecții nu sunt respectate, iar unele controale au fost efectuate chiar înainte de termen.

Un alt risc major ține de recuperarea lentă a subvențiilor utilizate neconform. Curtea de Conturi semnalează diferențe între sumele încasate de Serviciul Fiscal de Stat și cele transferate către AIPA, existența de creanțe restante și datorii contingente necontabilizate, ceea ce crește riscul de pierdere definitivă a banilor publici.

În acest context, Curtea de Conturi a aprobat raportul de audit și l-a transmis Parlamentului, Președintelui, Guvernului, Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanțelor, AIPA, Serviciului Fiscal de Stat și Procuraturii Generale, ultima fiind sesizată pentru examinarea unor constatări cu potențial penal.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!