De ce oamenii matinali sunt mai fericiți? Cum să devii și tu unul dintre ei

25 Iun. 2021, 05:40
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
25 Iun. 2021, 05:40 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Resetați-vă alarma: trezirea cu doar o oră mai devreme decât de obicei ar putea reduce riscul de depresie cu 23%, potrivit unui studiu din cadrul Universității din Colorado Boulder și al Broad Institute of MIT și Harvard.

Potrivit studiului, cu cât te trezești mai devreme, cu atât corpul tău se simte mai bine.

Cercetările anterioare au arătat că există o legătură între cronotip sau preferința fiziologică a unei persoane pentru dimineți sau nopți și starea de spirit. Bufnitele de noapte, de exemplu, sunt de două ori mai susceptibile de a dezvolta depresie în comparație cu persoanele mationale.

Matinalii tind să aibă „o mai bună aliniere cu programele tipice de odihnă la lucru”, în timp ce bufnițele de noapte s-ar putea să se adapteze mai greu.

Autorii unui studiu recent din Marea Britanie, care a constatat, de asemenea, că o preferință genetică pentru a te trezi mai devreme „protejează depresia și îmbunătățește bunăstarea”, au spus că „nealinierea circadiană”, referindu-se la cât de sincronizată este rutina noastră zilnică cu ceasul intern, „este o explicație potențială … oamenii de seară tind să fie mai nealiniți”.

Din punct de vedere fiziologic, persoanele care se trezesc mai devreme au expunere la lumină din ce în ce mai mare, ceea ce le poate afecta bunăstarea.

„Lumina este unul dintre principalii factori la care trebuie să acordați atenție, așa că încercați să vă mențineți zilele luminoase și să vă faceți nopțile întunecate”, spune unul dintre autorii studiului.

Aici se include și folosirea minimă a dispozitivelor electrice înainte de somn.

Exercițiile fizice mai devreme în timpul zilei vă pot ajuta la „întărirea” semnalelor care vă spun corpului că este timpul să vă treziți și să vă culcați.

De asemenea, este recomandat să evitați gustările la ore târzii, deoarece vă afectează digestia și, la rândul său, somnul.

Rețineți că nu există un moment „ideal” pentru a merge la culcare sau pentru a vă trezi. Dar durata optimă de somn pentru adulți este între șapte și nouă ore în fiecare noapte.

Realitatea Live

15 Ian. 2026, 10:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Ian. 2026, 10:16 // Actual //  Grîu Tatiana

Cotațiile petrolului au scăzut joi cu peste 3%, după declarațiile președintelui american Donald Trump, care a afirmat că „execuțiile” din Iran „au luat sfârșit” și a lăsat să se înțeleagă că, pentru moment, o intervenție militară a Statelor Unite nu este iminentă. Reacția pieței a fost rapidă: în jurul orei 02:00 GMT, barilul de petrol WTI a coborât cu 3%, până la 60,16 dolari, iar petrolul Brent a pierdut 2,87%, ajungând la 64,61 dolari pe baril, scrie Le Figaro.

Scăderea vine după mai multe zile de creșteri puternice, alimentate de tensiunile din Iran, unde un val de proteste a fost reprimat violent, și de amenințările lansate de Washington la adresa Teheranului. Miercuri, prețurile petrolului atinseseră cel mai ridicat nivel de închidere din ultimele trei luni. Tendința s-a inversat însă brusc la începutul sesiunii asiatice, imediat după declarațiile liderului de la Casa Albă.

Donald Trump a declarat presei că a fost informat de „surse foarte importante de cealaltă parte” că violențele s-au oprit și că execuțiile planificate împotriva manifestanților „nu vor mai avea loc”. Întrebat dacă o intervenție militară americană este exclusă, președintele SUA a răspuns că situația va fi monitorizată și că „vom vedea ce urmează”.

Analiștii consideră că aceste afirmații au calmat temerile legate de un posibil șoc de aprovizionare pe piețele energetice. „Prețurile au scăzut după ce Trump a sugerat că Iranul se va abține de la o nouă represiune sângeroasă, reducând riscul unei escaladări care să afecteze livrările de petrol”, a explicat Kyle Rodda, analist la Capital.com. O opinie similară a fost exprimată și de Michael Wan, de la MUFG, care a subliniat că investitorii au reacționat la semnalele privind o posibilă renunțare, cel puțin temporară, la o acțiune militară americană.

Piața petrolului rămâne însă sensibilă la evoluțiile din regiune, în special din cauza importanței strategice a strâmtorii Ormuz. Aproape 20% din petrolul mondial tranzitează acest pasaj îngust, mărginit de Iran, Emiratele Arabe Unite și Oman, iar orice perturbare ar putea avea un impact major asupra prețurilor globale.

Un alt risc care planează asupra pieței este posibilitatea blocării exporturilor iraniene de țiței. În contextul represiunii protestelor, Donald Trump a anunțat anterior că orice stat care continuă relațiile comerciale cu Iranul ar putea fi sancționat de SUA cu tarife vamale de 25%. China este principalul partener comercial al Iranului, iar o eventuală aplicare a acestor măsuri ar putea reaprinde tensiunile și volatilitatea pe piața petrolului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!