De ce unii au scumpit pâinea? Instituția vinovată și compania favorizată în cumpărarea grâului din rezerva de stat

11 Aug. 2021, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Aug. 2021, 17:02 // Actual //  MD Bani

Agenția Rezerve Materiale (ARM), instituție subordonată Ministerului Afacerilor Interne s-ar face vinovată de faptul că unele întreprinderi au majorat prețul la pâine, după ce ar fi oferit condiții preferențiale companiei „Ancom Agro” SRL la scoaterea grâului alimentar din rezerva de stat pentru împrospătare. La o asemenea decizie a ajuns Consiliul Concurenței (CC), care a sesizat pe cazul dat și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), scrie Realitatea.md.

Astfel, în cadrul investigației CC s-a constatat că în perioada iulie 2020 – aprilie 2021, restrângerea concurenței de către ARM, s-a manifestat prin descalificarea neîntemeiată a întreprinderilor participante la concursul organizat în iulie 2020, aplicarea selectivă și neargumentată a unor proceduri diferite de desemnare a întreprinderilor-beneficiare către care urma a fi eliberat grâul alimentar cu titlu de împrospătare și favorizarea prin preț a „Ancom Agro” SRL, respectiv acordarea de privilegii pentru activitatea pe piața comercializării grâului alimentar.

„ARM, în calitate de autoritate responsabilă, nu a reacționat prompt la problemele provocate de seceta anului precedent, fapt confirmat, inclusiv prin oferirea răspunsurilor tardive către solicitanți, având în vedere că unul din scopurile creării rezervelor de stat este asigurarea funcţionării stabile a economiei naţionale şi apărării ţării în situaţiile de urgenţă/excepţionale, în cazul apariţiei unor fenomene sociale sau economice şi contribuirii la stabilitate în sectoarele economiei naţionale în cazul apariţiei unor disfuncţionalităţi. Faptele anticoncurențiale admise de ARM au cauzat lipsa grâului pe piață la prețuri rezonabile (în primul semestru al anului 2021), respectiv unii producători – solicitanți ai grâului din rezervele de stat, în consecință, au majorat prețul de comercializare a produselor de panificație”, se arată în investigația CC.

Consiliul Concurenței a constatat că a fost încălcate prevederile Legii concurenței, de către Agenția Rezerve Materiale, prin limitarea drepturilor întreprinderilor de procurare, stabilirea de condiții discriminatorii și acordarea de privilegii neprevăzute de lege pentru activitatea „Ancom Agro” SRL.

Totodată, CC a venit cu recomandarea de a modifica cadrul normativ primar, secundar și/sau departamental, în partea ce ține de modalitatea de eliberare a bunurilor din rezervele de stat și/sau de mobilizare, în vederea respectării principiilor concurenței.

Amintim că, în primăvara anului curent un val de proteste și nemulțumiri a stârnit decizia autorităților de atunci, guvernare care era asigurată de PSRM, pentru faptul că a permis exportul de grâu din țară, din rezerva de stat, care a fost scos pentru împrospătare.

Atunci, președinta țării a solicitat Guvernului să impună moratoriu pe export a grâului, însă recomandarea a fost satisfăcută doar pentru câteva zile, ulterior fiind permis acest lucru.

Tot atunci, Agenția Rezerve Materiale dădea asigurări că totul decurge conform procedurilor legale și nimeni nu este favorizat sau implicat în scheme ilegale.

Precizăm că, la 9 august curent, președintele CC, Marcel Răducan, și membra plenului Ala Popescu au depus cerere de demisie. Parlamentul urmează să aprobe cererile la 13 august curent, în cadrul ședinței extraordinare.

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 12:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 12:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul motorinei din Republica Moldova a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, avertizează economistul Veaceslav Ioniță. Potrivit acestuia, pentru ziua de mâine Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit un plafon maxim de 23,59 lei pentru un litru de motorină, cel mai mare nivel înregistrat în ultimii doi ani.

Economistul menționează că un preț mai mare a fost înregistrat doar în trimestrul IV al anului 2023. În același timp, ritmul de creștere al prețului este unul dintre cele mai accelerate din ultimii ani.

„În mai puțin de trei luni, prețul motorinei a crescut cu 4,89 lei pe litru, ceea ce reprezintă cea mai mare creștere din ultimii trei ani. O creștere mai mare a fost înregistrată doar în trimestrul IV al anului 2022”, a precizat Ioniță.

Potrivit analizei sale, mai mult de jumătate din această majorare s-a produs într-o perioadă foarte scurtă. Doar în ultimele șapte zile, motorina s-a scumpit cu aproximativ 2,7 lei pe litru.

Creșterea prețurilor afectează în special sectorul agricol, în contextul în care lucrările de primăvară sunt în plină desfășurare. Potrivit economistului, agricultorii deja resimt o majorare a costurilor de achiziție a motorinei de peste 27%.

În opinia lui Ioniță, evoluțiile de pe piețele internaționale indică faptul că scumpirile ar putea continua și în zilele următoare. „Tendința internațională arată clar că în această săptămână vom asista la un adevărat maraton zilnic de creștere a prețurilor”, susține expertul.

În ceea ce privește benzina COR 95, creșterea prețurilor este mai moderată decât în cazul motorinei, însă și în acest segment trendul rămâne unul ascendent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!