Decizii cruciale la Moldovagaz: Pierderile din 2024 și noii membri în Consiliu, pe masa acționarilor

30 Apr. 2025, 12:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Apr. 2025, 12:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovagaz anunță convocarea Adunării generale anuale a acționarilor, care va avea loc pe data de 30 mai 2025, ora 10:00, cu participarea fizică a acționarilor.

Pe ordinea de zi figurează următoarele subiecte:

Examinarea raportului financiar al SA „Moldovagaz” pentru anul 2024, aprobarea raportului Comisiei de Cenzori și al Consiliului de Observatori pentru 2024, Decizii privind acoperirea pierderilor înregistrate în anul trecut, confirmarea organizației de audit și stabilirea remunerației acesteia, alegerea noilor membri ai Consiliului de Observatori, aprobarea remunerației și compensațiilor pentru Consiliul de Observatori, alegerea Comisiei de Cenzori și a Comitetului de Audit, aprobarea Regulamentului și a retribuției Comitetului de Audit.

Gazprom deţine 50% din acţiunile Moldovagaz, Agenţia Proprietăţii Publice – 35,33% din acţiuni, Comitetul pentru Administrarea Proprietăţii din Transnistria – 13,44% din acţiuni, persoanele fizice şi juridice – 1,23% din acţiuni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 13:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mart. 2026, 13:27 // Actual //  bani.md

Un nou program destinat antreprenorilor din Republica Moldova EUReady a fost lansat pentru a sprijini mediul de afaceri să înțeleagă, în mod practic, ce înseamnă integrarea în Uniunea Europeană și cum își pot adapta companiile pentru a rămâne competitive într-o economie europeană.

Programul este destinat atât antreprenorilor care activează pe piața locală, cât și celor care operează pe piețe internaționale și își propune să ofere instrumente și cunoștințe pentru adaptarea la noile reguli ale pieței odată cu aderarea la UE.

În cadrul EUReady, participanții vor afla cum se vor modifica regulile pieței după integrarea europeană, ce oportunități există deja pentru companiile din Moldova și ce noi perspective s-ar putea deschide după aderare. De asemenea, programul va prezenta lecții și experiențe din alte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv greșelile și provocările întâmpinate de companiile din aceste țări.

Totodată, antreprenorii vor învăța cum pot rămâne competitivi într-un mediu economic european, cum pot accesa piața digitală a Uniunii Europene prin vânzări online și scalare transfrontalieră, dar și cum pot deveni parte a lanțurilor valorice europene și colabora cu parteneri din UE.

Programul va explica și modul în care funcționează, în practică, comerțul cu Uniunea Europeană, oferind exemple concrete și recomandări pentru companiile interesate să se extindă pe piața europeană.

Participarea la program este gratuită, însă locurile sunt limitate. Termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor este 15 martie 2026.

Programul EUReady este implementat de GLIA Impact Hub, cu sprijinul Programului Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!