Dezastru pentru Sberbank, cea mai mare bancă rusească: Prăbuşire de 70% pe Bursa de la Londra. Căderea Lukoil e de 61%

28 Feb. 2022, 13:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Feb. 2022, 13:17 // Actual //  bani.md

De la 4,06 dolari pe acţiune în şedinţa de vineri la 1,2 dolari astăzi, adică o prăbuşire de 70%, aceasta este situaţia pentru Sberbank – cea mai mare bancă din Rusia şi una controlată majoritar de administraţia de la Kremlin, pe Bursa de la Londra în debutul şedinţei de tranzacţionare de luni.

Cu alte cuvinte într-o singură zi de tranzacţionare cea mai mare bancă din Rusia pierde câteva zeci de miliarde de dolari ajungând la o capitalizare de 16 mld. dolari. De la începutul anului 2022 acţiunile SBER au un colaps de 92% la Londra.

Sberbank Europe AG, care avea active totale de 13,64 miliarde de euro (15,3 miliarde de dolari) la sfârşitul anului trecut, împreună cu unităţile sale din Croaţia şi Slovenia, a suferit o retragere rapidă a depozitelor în ultimele zile şi este posibil să nu reuşească să îşi plătească datoriile sau alte pasive, potrivit Băncii Central Europene, notează Reuters.

„Sberbank Europe AG şi filialele sale au înregistrat ieşiri semnificative de depozite ca urmare a impactului asupra reputaţiei provocat de tensiunile geopolitice”, a precizat BCE într-un comunicat. „Acest lucru a dus la o deteriorare a poziţiei sale de lichiditate”, a adăugat BCE. „Nu există măsuri disponibile cu şanse reale de a restabili această poziţie la nivel de grup şi în fiecare dintre filialele sale din cadrul uniunii bancare”.

În weekend, Europa a îngheţat principalele afaceri ale Sberbank în blocul comunitar, după ce autorităţile de reglementare au stabilit că este posibil ca acestea să dea faliment în urma sancţiunilor impuse ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, notează agenţia americană de ştiri Bloomberg.

Consiliul unic de rezoluţie, care se ocupă de băncile europene care au probleme, a suspendat plăţile, executarea şi drepturile de reziliere pentru trei divizii ale Sberbank până la sfârşitul zilei de 1 martie. Această măsură a fost luată după ce Banca Centrală Europeană a stabilit că Sberbank Europe AG, cu sediul în Austria, şi filialele sale din Croaţia şi Slovenia nu vor putea probabil să îşi plătească datoriile sau alte pasive la scadenţă.

Rusia încă nu şi-a deschis piaţa de capital, amânand cu câteva ore debutul şedinţei de vineri.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!