Dezvăluirea momentului! Șeful Termoelectrica: 55% din cei deconectați de la căldură trebuie să achite sub 1000 de lei

Vasile Leu, directorul Termoelectrica a declarat, într-o conferință de presă, că 55,5% din cei deconectați (26 mii de apartamente debranșate n.r) se de la sistemul centralizat de încălzire trebuie să achite între 500 și 100 de lei pentru încălzirea centralizată livrată în luna noiembrie.

39% dintre cei deconectați au de achitat facturi sub 500 de lei.

Potrivit directorului Termoelectrica, 12% din totalul apartamentelor sunt deconectate de la sistemul centralizat de încălzire. „Or, cei care s-au deconectat sunt, de fapt, și cei mai solvabili”.

„O medie generală de achitare pentru apartamentele deconectate este de 15% pentru fiecare țeavă tranzitorie, suprafața apartamentului, dar și încăperile nelocative”, a punctat Leu.

Directorul Termoelectrica a spus că cei care au de achitat facturi pentru țevile tranzitorii din apartamente beneficiază și de compensații din partea statului, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică. „Doar în luna noiembrie mărimea compensațiilor acordate a fost de 110 mil. de lei”.

Mihai Tîrșu, unul din experții care a participat la elaborarea metodologiei de calculare pentru locatarii debranșați susține că se calculează mărimea plății în funcție de numărul de etaje, numărul celor debranșați.

„S-a determinat în baza unui studiu pe fiecare tip de bloc număr de etaje care este aportul de energie pentru consumatorii debranșați. Consumul mediul 100-120 KW/h pe an transformat în gaz în mediu un apartament de 50 metri pătrați consumă 100 metri cubi de gaz pentru o temperatură 20, 21 de grade. Dacă consumă atâta gaz înseamnă că beneficiază pe spatele celorlalți. Respectiv nu e corect ca cei care s-au deconectat să stea pe spatele celor care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#facturi #achitare #căldură

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.