(DOC) Pensia minimă ar putea fi de 2000 de lei de la 1 octombrie. Proiectul este supus consultărilor

30 Aug. 2021, 12:14
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Aug. 2021, 12:14 // Actual //  MD Bani

Guvernul propune de la 1 octombrie curent indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat cu 3,86%, reieșind din rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs, astfel încât pensia minimă să fie de 2 mii de lei. O asemenea prevedere se regăsește într-un proiect de Hotărâre a Cabinetului de miniștri supus consultărilor publice, scrie Realitatea.md.

Potrivit inițiativei, datele prezentate de Biroul Național de Statistică arată că, inflația înregistrată în primul semestru al anului curent, (luna iunie), față de luna decembrie 2020 este de 3,86%. Astfel, autorii proiectului precizează că, majorării vor fi supuse toate categoriile de pensii, indiferent de tipul acestora.

Proiectul hotărârii de guvern prevede ca diferența dintre cuantumul pensiei minime şi cuantumul pensiei calculate se va achita din mijloacele bugetului de stat.

Cheltuielile necesare pentru indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat cu, coeficientul 3,86% constituie 188 186,7 mii lei. Cheltuielile necesare pentru stabilirea de la 1 octombrie curent a cuantumului pensiei minime pentru limită de vârstă de 2 000 lei constituie 512 712,1 mii lei.

Inițiativa aparține Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!