Două camioane cu ajutor umanitar vor fi distribuite Centrelor de sănătate din raionul Anenii Noi

23 Iul. 2024, 16:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Iul. 2024, 16:45 // Actual //  bani.md

Fundaţia „Constantin Mimi”, în parteneriat cu Fundaţia de caritate „Freunde helfen! Konvoi” din Germania au făcut posibilă livrarea în ţara noastră a două camioane cu asistenţă umanitară destinate Centrelor de sănătate din localităţile raionului Anenii Noi. 

Ajutorul conţine echipamente medicale, mobilier spitalicesc, scaune cu rotile, precum şi consumabile, care urmează să fie distribuite în perioada următoare în unitățile medicale din raion. Intrarea în ţară a convoiului a fost posibilă datorită implicării şi cooperării dintre Fundaţia „Constantin Mimi” şi „Freunde helfen! Konvoi”. 

„Mulțumim mult partenerului nostru din Germania – “Freunde helfen! Konvoi” pentru această posibilitate de a ajuta satele din raionul Anenii Noi, care cu adevărat au nevoie de dotări în centrele de sănătate. Fundația “Constantin Mimi” rămâne fermă în activitățile sale nobile de a dezvolta zona rurală și a asigura suport în domeniul social”, a menționat Cristina Frolov, Președinta Fundației Constantin Mimi.

Donaţiile ajunse la Anenii Noi au fost colectate de către Fundaţia „Freunde helfen! Konvoi” din Germania, cu sprijinul financiar al mai multor organizaţii locale, care furnizează provizii umanitare şi medicale ţărilor precum Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova şi România. 

Fundația Constantin Mimi a fost fondată în anul 2016 și are următoarele obiective majore de activitate: promovarea valorilor culturale naționale și a patrimoniului, contribuția la dezvoltarea regională sustenabilă, suport persoanelor defavorizate, suport pentru tineri, promovarea democrației și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!