Drumul Hîncești – Leova – Cantemir – șoseaua minciunilor asfaltate! Termenul de finalizare mutat din 2024 în 2026

28 Mart. 2025, 12:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Mart. 2025, 12:33 // Actual //  Ursu Victor

Lucrările de reabilitare a drumului național R34, pe tronsonul Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești (km 0+000 – km 83+000), au ajuns la un progres fizic total de 60,74%, potrivit datelor furnizate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) la solicitarea BANI.MD.

Până în prezent, stratul de binder (stratul inferior de beton asfaltic) a fost aplicat pe o lungime de 74,784 km, reprezentând 90% din lungimea totală a traseului, fiind inclusă și lărgirea părții carosabile. În ceea ce privește stratul de uzură (stratul superior de asfalt), acesta a fost executat doar pe 20,03 km, ceea ce corespunde unui progres de 24%.

De asemenea, proiectul include reabilitarea a 9 poduri, aflate în diverse stadii de execuție, cu un grad de realizare cuprins între 30% și 89%.

Conform informațiilor oficiale, proiectul trebuia să fie finalizat inițial până la data de 25 decembrie 2024, conform Programului de Lucrări 5. Însă, la data de 7 octombrie 2024, antreprenorul – compania turcă OZKA Insaat A.S. – a prezentat un nou program (Programul de Lucrări 7), în care se prevede finalizarea lucrărilor abia în decembrie 2026.

În legătură cu informația privind o posibilă insolvență a companiei OZKA Insaat A.S., Ministerul precizează că Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) nu deține informații oficiale în acest sens, ceea ce face imposibilă confirmarea sau infirmarea acestor speculații.

Drumul de 83 de kilometri trebuia finalizat în februarie 2023, însă progresul lucrărilor avansează lent. Valoarea contractului pentru acest proiect se ridică la peste 56 de milioane de euro, finanțare acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

În trecut, segmentul Hîncești-Cantemir a fost adjudecat de compania italiană Serenissima Costruzioni S.P.A., însă aceasta nu a reușit să înceapă lucrările, intrând în insolvență. Proiectul a fost reluat ulterior de compania OZKA, care are o experiență de peste 25 de ani în domeniu și 350 de angajați, însă progresul lucrărilor este criticat pentru ritmul lent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.