Crizele recente au împins 165 de milioane de oameni sub pragul sărăciei începând din 2020, arată date ale ONU preluate vineri de AFP. Organizaţia cere un moratoriu pentru ţările în curs de dezvoltare pentru a inversa această tendinţă.
Crizele succesive, începând cu pandemia de coronavirus şi până la creşterea costului vieţii, au scăzut veniturile a 75 de milioane de oameni sub pragul sărăciei extreme, de 2,15 dolari pe zi. Cei care trebuie să trăiască cu mai puţin de 3,65 de dolari pe zi, consideraţi săraci, sunt cu 90 de milioane mai mulţi, arată proiecţiile Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Ţările care au reuşit să investească în măsuri de protecţie în ultimii trei ani au împiedicat sărăcirea unei părţi din populaţie, a arătat într-un comunicat administratorul PNUD, Achim Steiner. El a adăugat însă că în ţările cu datorii foarte mari există o corelaţie între îndatorare, cheltuielile sociale insuficiente şi creşterea alarmantă a ratei sărăciei.
De aceea, PNUD solicită o „pauză” în plata datoriilor pentru ţările care sunt nevoite să aleagă între aceste obligaţii şi ajutoarele sociale. Banii acestor ţări ar trebui redirecţionaţi către măsuri sociale de contracarare a şocurilor economice.
PNUD apreciază că „soluţia nu depăşeşte posibilităţile sistemului multilateral”: pentru a scoate din sărăcie 165 de milioane de oameni ar fi necesare 14 miliarde de dolari pe an, adică doar 0,009% din totalul mondial al PIB în 2022 sau mai puţin de 4% din serviciul datoriei ţărilor în curs de dezvoltare.
Dacă se iau în calcul şi veniturile pierdute de cei aflaţi deja sub pragul sărăciei înaintea crizelor recente, costul atenuării creşte la 107 miliarde de dolari anual, adică 0,065% din produsul intern brut sau aproximativ un sfert din serviciul datoriei.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
Un alt raport al ONU, publicat miercuri, consemnează că aproximativ 3,3 miliarde de oameni trăiesc în ţări care cheltuiesc mai mult pentru dobânzile datorate decât pentru educaţie sau sănătate.
De asemenea, ţările în curs de dezvoltare plătesc dobânzi mai mari, deşi au un nivel de îndatorare mai scăzut, iar datoriile lor cresc mai rapid.
Steiner a arătat că „există un cost uman al lipsei de acţiune privind restructurarea datoriilor suverane ale ţărilor în curs de dezvoltare. Avem nevoie de noi mecanisme pentru anticiparea şi absorbţia şocurilor şi pentru ca arhitectura financiară să funcţioneze pentru cei mai vulnerabili”.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care cere de multă vreme o reformă a instituţiilor financiare internaţionale, a condamnat din nou săptămâna aceasta sistemul „învechit, care reflectă dinamicile coloniale din epoca în care a fost creat”.
