A pune un Peugeot 208, cel mai bine vândută maşină din Europa anul trecut, lângă un Ford F-150, omologul său american, este ca şi cum ai compara un Chihuahua cu un dog german. De ce înclină europenii tot mai mult spre cel din urmă?
Ambele au patru roţi şi servesc de obicei aceluiaşi scop: de a transporta şoferul dintr-un loc în altul. Altfel, au puţine în comun. F-150 cântăreşte peste două tone, de două ori mai mult decât suplul Peugeot. Şoferul camionetei americane stă cu o jumătate de metru mai sus decât francezul, care zgârie asfaltul în compactul său de familie. Chiar şi ignorând bena ataşată la spate interiorul maşinii americane se simte mai încăpător decât întreaga maşină europeană. Un şofer parizian mereu încrezător în abilităţile sale de a parca ar putea foarte bine să încerce să-şi strecoare vehiculul în cabina mastodontului american, scrie The Economist.
Când vine vorba de automobilism, europenii au simţit mult timp că dimensiunea nu contează. Drumurile care leagă continentul au fost bătute de maşini zdravene, propulsate de motoare care ar fi fost făcute de ruşine chiar şi de maşinile de tuns iarba americane. Totuşi, ceea ce le lipsea maşinilor europene la capacitate cilindrică era compensat prin sex-appeal. Fiat 500, Volkswagen Beetle, Austin Mini, Citroën 2CV şi chiar şi bătrânele Trabanturi din Germania de Est au devenit toate icoane ale culturii pop, la fel de emblematice pentru ceea ce este Europa ca filmele din Nouvelle Vague sau o plimbare cu o Vespa trăgând în acelaşi timp din ţigară. Din păcate, aceste bijuterii industriale în curând vor mai defila doar până la depozitele de fier vechi. De la începutul secolului, maşinile vândute în UE au câştigat în medie peste 200 kg, o treime dintr-un Fiat 500 original. Au crescut în înălţime, în lăţime şi lungime, deşi legal nu pot transporta mai mulţi pasageri. Vehiculele utilitare sport (SUV-uri), piese de bărbăţie auto create special pentru preeriile americane, stăpânesc din ce în ce mai mult peisajele urbane europene, de la Helsinki la Atena.
