(Eurostat) Ce salarii se plătesc în UE. Cele mai mari salarii le au managerii. Cine obține cele mai mici salarii

27 Mai 2021, 14:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Mai 2021, 14:29 // Actual //  MD Bani

Câştigurile salariale brute pe oră variază considerabil în rândul profesiilor din Uniunea Europeană, iar în 2018 cea mai bine plătită ocupaţie în toate statele membre UE a fost cea de manager, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În UE, cele mai mari câştiguri salariale brute pe oră le aveau managerii (28,6 euro), specialiştii (21,4 euro) şi tehnicienii (17,8 euro). În toate statele membre, cu excepţia Danemarcei, cele mai scăzute câştiguri salariale brute pe oră se înregistrau pe segmentul ocupaţiilor elementare (cum ar fi angajaţi la curăţenie, muncitori necalificaţi, cei care ajută la prepararea produselor alimentare, lucrători în domeniul serviciilor, muncitori stradali şi cei care lucrează în vânzări), scrie Agerpres.

La nivelul UE, cele mai scăzute câştiguri salariale brute pe oră se înregistrau la angajaţii de pe segmentul ocupaţiilor elementare (9,7 euro), urmaţi de lucrătorii din servicii şi comerţ (11,2 euro), şi de operatori şi asamblori la maşini şi instalaţii (11,5 euro).

Per ansamblu, câştigurile salariale brute pe oră la cea mai bine plătită ocupaţie din UE erau de aproximativ trei ori mai mari decât la cele mai prost plătite slujbe. Câştigul salarial brut pe oră al unui manager din UE (28,6 euro) era de aproape trei ori mai ridicat decât al unui angajat de pe segmentul ocupaţiilor elementare (9,7 euro).

În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată astfel de rată era în Cipru, unde managerii (31,7 euro) erau în medie plătiţi de cinci ori mai mult decât angajaţii de pe segmentul ocupaţiilor elementare (6,3 euro). În contrast, cea mai ridicată astfel de rată era în Danemarca, unde managerii (50,9 euro) erau plătiţi aproximativ dublu faţă de lucrătorii din servicii şi comerţ (22,2 euro).

09 Nov. 2026, 14:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 14:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Traficul camioanelor prin punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați urmează să fie fluidizat, după ce autoritățile din Republica Moldova și România au pus în funcțiune două benzi suplimentare de control pe sensul de ieșire din țară. Măsura este menită să reducă timpul de așteptare la frontieră, în special pentru transportatorii de cereale destinate exportului.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, noile benzi sunt destinate exclusiv camioanelor care circulă în regim de tranzit comun, procedură ce permite efectuarea formalităților vamale prin intermediul sistemului electronic NCTS (New Computerised Transit System).

Prin utilizarea acestui sistem, declarațiile de tranzit sunt procesate electronic, ceea ce simplifică procedurile și permite efectuarea mai rapidă a controalelor vamale.

Separarea camioanelor aflate în tranzit comun de celelalte categorii de transportatori va permite procesarea unui număr mai mare de vehicule pe cele patru benzi existente. Astfel, capacitatea totală de control a punctului vamal pe sensul de ieșire din Republica Moldova ajunge la șase benzi.

Ministerul Agriculturii precizează că măsura este deosebit de importantă pentru exportatorii de cereale, care utilizează punctul Giurgiulești-Galați pentru transportarea producției agricole peste hotare.

De capacitatea suplimentară vor beneficia și camioanele fără încărcătură, precum și transporturile efectuate de operatorii economici autorizați (AEO), care dispun de un statut vamal special ce permite aplicarea unor facilități în cadrul procedurilor de control.

Operaționalizarea celor două benzi face parte din acțiunile convenite între autoritățile vamale și de frontieră din Republica Moldova și România pentru îmbunătățirea circulației transportului de mărfuri.