Exporturile de gaz vor continua conform reglementărilor ruseşti. Decizia de a accepta plățile în ruble – ireversibilă

01 Apr. 2022, 16:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Apr. 2022, 16:05 // Actual //  MD Bani

Gazprom a anunțat că exporturile Rusiei de gaze vor continua conform reglementărilor ruseşti, adăugând că de vineri a început notificarea clienţilor, după decizia Moscovei de a cere plata în ruble pentru livrările sale de gaze, transmite Reuters.

Gazprom susţine că rămâne un partener responsabil şi menţine garantarea aprovizionării cu gaze.

Amintim că, Vladimir Putin a semnat joi decretul prin care impune statelor „neprietenoase faţă” de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble, în caz contrar urmând să oprească furnizarea acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu va opri aprovizionarea cu gaze a Europei de vineri deoarece plăţile datorate pentru livrările de după 1 aprilie se vor face în a doua parte a acestei luni şi în mai.

De asemenea, oficialul a afirmat că decretul prin care se impune statelor „neprietenoase” faţă de Rusia să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble este ireversibil iar în prezent rubla este moneda preferată şi sigură pentru Rusia.

29 Oct. 2026, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019 de factorii de decizie ai unei companii de construcții din Capitală. Aceștia ar fi încasat bani de la cetățeni pentru procurarea apartamentelor într-un bloc locativ din sectorul Botanica, fără a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale.

Mai mult, persoanele vizate ar fi înstrăinat bunurile companiei, provocând intenționat incapacitatea de plată a acesteia. În acest mod, potrivit versiunii anchetei, firma ar fi fost lipsită de activele necesare pentru onorarea obligațiilor față de cumpărătorii care investiseră bani în locuințe.

Prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 25 de milioane de lei, sumă care reflectă amploarea presupusei fraude imobiliare.

Pe 28 octombrie, anchetatorii au desfășurat 20 de percheziții la domiciliile și oficiile persoanelor vizate în dosar. În urma descinderilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile și mai multe obiecte de lux, care urmează să fie examinate în cadrul investigației.

Printre bunurile identificate se numără și un automobil de lux, evaluat la aproximativ 3,7 milioane de lei, echivalentul a circa 15% din prejudiciul estimat în dosar.

Șase persoane au fost reținute, fiind investigate pentru presupusa implicare în schema de escrocherie și spălare de bani.