Fabrică clandestină de țigări condusă de un moldovean în Germania. „Afacerea” aducea profituri de milioane de euro

25 Oct. 2024, 09:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Oct. 2024, 09:29 // Actual //  Ursu Victor

O rețea de contrabandă cu țigări a fost destructurată de către forțele vamale germane, în Renania de Nord-Westfalia, din vestul țării. Liderul grupării este un cetățean moldovean în vârstă de 38 de ani, care a construit inclusiv o fabrică de țigări din care ieșeau produse de contrabandă, relatează compania publică de radio și televiziunea Westdeutscher Rundfunk, citată de librtatea.ro.

Rețeaua mai este, însă, acuzată și de evaziune fiscală și de falsificarea de mărci de țigări celebre. Potrivit autorităților vamale, instalațiile industriale pentru producția ilegală de țigări au fost achiziționate legal, însă au fost folosite pentru a evita plata taxelor de tutun. Profiturile obținute din contrabandă ajung la zeci de milioane de euro.

Acțiunea autorităților germane a avut loc într-o hală industrială situată în localitatea Radevormwald. Pe lângă fabrica de producție a țigărilor ilegale, au fost descoperite și spații de cazare pentru muncitori est-europeni, care lucrau, dar și locuiau în incinta fabricii. 17 persoane au fost arestate.

Activitatea rețelei a fost monitorizată timp de mai multe luni de către forțele de ordine, înainte de lansarea operațiunii, care a inclus și percheziții în zece locații din Renania de Nord-Westfalia și Brandenburg.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.