Foamete în Rusia! Una din cinci familii cu copii au bani doar pentru hrană

04 Sept. 2024, 11:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Sept. 2024, 11:25 // Actual //  bani.md

Peste 20% dintre familiile din Rusia cu copii nu dispun de resurse financiare decât pentru a-și asigura hrana, a declarat Nina Ostanina, președinta Comitetului Dumei de Stat din Rusia pentru protecția familiei, problemele paternității, maternitate și copilărie, în cadrul Forumului Economic Estic (VEB). Ostanina a subliniat că aceste familii nu au suficiente fonduri nici pentru plata impozitelor, achiziționarea de îmbrăcăminte nouă sau pentru participarea copiilor la activități extracurriculare.

„Între 45% și 60% dintre familii reușesc să își acopere cheltuielile pentru hrană și îmbrăcăminte, dar nu își permit achiziționarea de electrocasnice, precum un frigider sau un televizor. Cu alte cuvinte, 70% dintre familiile cu copii trăiesc în condiții de sărăcie reală”, a adăugat Ostanina, conform „DumaTV.Brief”.

Datele de la Rosstat indică faptul că doar 10,4% dintre ruși au venituri lunare de peste 100.000 de ruble, în timp ce aproape trei sferturi din populație (71,5%) trăiesc cu o sumă de până la 60.000 de ruble pe lună. Aproape jumătate dintre ruși (44,8%) au venituri de până la 45.000 de ruble pe lună, aproximativ o treime (30,6%) câștigă până la 27.000 de ruble pe lună, iar aproape 10% dintre ruși (9,6%, adică aproximativ 14 milioane de persoane) se află sub pragul oficial al sărăciei, având venituri de maximum 15.096 de ruble pe lună.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Ian. 2026, 16:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Ian. 2026, 16:28 // Actual //  Grîu Tatiana

Europa se pregătește să lanseze o alternativă proprie la rețeaua socială X, într-un context marcat de tensiuni tot mai vizibile între Uniunea Europeană și Statele Unite. Noua platformă, denumită W, este prezentată drept un spațiu digital construit pe valori europene, cu accent pe identitatea utilizatorilor, protecția datelor și combaterea dezinformării.

Potrivit informațiilor apărute în presa europeană, W își propune să funcționeze pe principiul „We” (Noi), punând în centrul său comunitatea și responsabilitatea. Utilizatorii vor fi obligați să își verifice identitatea prin documente oficiale și validare foto, o măsură menită să reducă fenomenul conturilor false și al boților care influențează dezbaterile publice online.

Proiectul este susținut de un consiliu consultativ format din foști miniștri și reprezentanți ai mediului de afaceri, în special din state nordice, iar conducerea este asigurată de Anna Zeiter, expertă în protecția datelor, cu o carieră îndelungată în industria tehnologică. Aceasta a explicat că litera „W” reflectă două concepte-cheie: valori și utilizatori verificați, subliniind că platforma va respecta strict legislația europeană privind confidențialitatea și securitatea datelor.

Datele utilizatorilor vor fi găzduite exclusiv în Europa, de companii europene, iar infrastructura va fi una descentralizată. Inițiatorii proiectului susțin că obiectivul este crearea unei rețele sociale care să combine libertatea de exprimare cu responsabilitatea și transparența, într-un cadru democratic clar.

Platforma a fost prezentată oficial în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, unde a atras atenția analiștilor și jurnaliștilor internaționali. W nu este încă disponibilă publicului larg, însă lansarea efectivă este așteptată în lunile următoare.

Inițiativa apare pe fundalul unor dispute mai vechi dintre Bruxelles și marile companii americane de tehnologie, acuzate de autoritățile europene că nu respectă suficient regulile privind transparența, protecția datelor și combaterea conținutului nociv. În acest context, tot mai multe voci politice europene susțin necesitatea dezvoltării unor platforme digitale proprii, care să reflecte valorile și regulile Uniunii Europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!