(FOTO) Casa de LUX pe care Naomi Osaka a vândut-o cu 8,7 milioane de dolari

19 Sept. 2022, 12:59
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
19 Sept. 2022, 12:59 // Au Bani //  MD Bani

Naomi Osaka și-a vândut recent casa de lux din Beverly Hills lui Milun Tesovic pentru 8,7 milioane de dolari, la trei ani după ce a cumpărat proprietatea de la Nick Jonas pentru 6,9 milioane de dolari, scrie Business Insider.

Casa cu un design modern are 3 dormitoare, 3,5 băi și a fost construită inițial în 1965. Proprietatea are doi palmieri LA care se ridică deasupra casei. În interior, casa este plină de geamuri ce oferă vederi panoramice. Cea mai mare cameră din casă are un singur geam ce oferă vedere spre piscină.

De asemenea, casa de lux dispune de o bucătărie în stil minimalist.

Casa de 8,7 milioane de dolari

Realitatea Live

20 Ian. 2026, 17:44
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
20 Ian. 2026, 17:44 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Netflix și Warner Bros. Discovery (WBD) au anunțat marți modificarea acordului definitiv privind achiziția grupului media, transformând tranzacția într-una exclusiv în numerar, fără a schimba prețul total de 82,7 miliarde de dolari. Decizia vine în contextul intensificării competiției pentru preluarea gigantului de la Hollywood și are drept scop contracararea ofertei rivale înaintate de Paramount Skydance.

Potrivit unui comunicat comun al celor două companii, noua structură a tranzacției prevede un preț de 27,75 dolari pe acțiune WBD, neschimbat față de acordul anterior. În plus, acționarii Warner Bros. Discovery vor beneficia și de valoarea suplimentară a acțiunilor Discovery Global, după separarea acesteia de WBD. Tranzacția urmează să fie finanțată dintr-o combinație de numerar disponibil, facilități de credit și finanțare deja angajată.

Netflix subliniază că fluxurile sale solide de numerar permit susținerea unei oferte integral în numerar, fără a afecta sănătatea bilanțului companiei. „Fluxul puternic de numerar generat de Netflix susține structura revizuită a tranzacției exclusiv în numerar, menținând în același timp un bilanț sănătos”, se arată în comunicatul oficial.

Anterior, oferta Netflix prevedea un mix între numerar și acțiuni, respectiv 23,25 dolari pe acțiune în numerar, diferența urmând să fie achitată în acțiuni Netflix. Această formulă a fost folosită de Paramount Skydance pentru a susține că propria sa ofertă, integral în numerar, ar fi superioară. Ca reacție, Netflix a decis să își ajusteze propunerea, eliminând componenta de acțiuni.

În paralel, Paramount Skydance a înaintat o contraofertă de 108,4 miliarde de dolari pentru preluarea integrală a Warner Bros. Discovery, încercând să convingă investitorii să renunțe la acordul cu Netflix. Consiliul de administrație al WBD a respins însă această ofertă, afirmând că tranzacția cu Netflix și formarea Discovery Global oferă o valoare mai bună pentru acționari.

Disputa a ajuns și în instanță. Săptămâna trecută, Paramount Skydance a dat în judecată Warner Bros. Discovery, acuzând conducerea grupului de lipsă de transparență și de favorizarea ofertei Netflix în procesul de evaluare a propunerilor de preluare. Warner Bros. Discovery a respins acuzațiile, susținând că procesul a fost unul corect și conform intereselor acționarilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!