Prețul aurului a scăzut joi cu 2%, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni, în contextul unor semnale de relaxare a tensiunilor comerciale și a reducerii lichidității cauzate de vacanța prelungită în China – cel mai mare consumator mondial de aur.
La ora 16:30 (ora României), aurul spot se tranzacționa la 3.222,43 dolari uncia, în scădere cu 2%, după ce în timpul sesiunii a coborât până la cel mai redus nivel de la 14 aprilie. Săptămâna trecută, prețul atinsese un maxim istoric de 3.500,05 dolari/uncie.
„Există indicii privind apropierea unor acorduri comerciale, iar China transmite că administrația Trump a reluat dialogul. Avem un context de tip risk-on, care determină investitorii să-și marcheze profiturile în aurul considerat activ de refugiu”, a explicat Bob Haberkorn, strateg senior la RJO Futures, citat de Reuters.
Președintele american Donald Trump a declarat că există perspective de acorduri comerciale cu India, Japonia și Coreea de Sud, adăugând că există „șanse foarte mari” pentru o înțelegere și cu China. Totodată, un cont afiliat presei de stat chineze a relatat că SUA ar fi abordat Beijingul pentru discuții privind tarifele de 145% impuse recent de Washington.
Piața chineză este închisă până pe 6 mai pentru sărbătoarea Zilei Muncii, iar lichiditatea redusă a contribuit la presiunea asupra metalului prețios. TD Securities a remarcat că „aurul este aspirat în vidul de lichiditate generat de vacanța din China”.
Pe plan macroeconomic, datele publicate miercuri au arătat că economia SUA s-a contractat în primul trimestru, iar indicele PCE (personal consumption expenditures) – un indicator cheie pentru inflație – a rămas neschimbat în luna martie. Toată atenția piețelor se îndreaptă acum către raportul privind ocuparea forței de muncă din afara sectorului agricol, programat pentru vineri.
Oficiali ai Rezervei Federale americane au declarat că dobânzile vor rămâne nemodificate până când inflația va da semne clare de scădere spre ținta de 2% sau dacă va apărea o deteriorare a pieței muncii. Rata dobânzii mai mică și incertitudinile geopolitice cresc, în general, atractivitatea aurului, care nu oferă randament.
„Deși corecția actuală este generată de o îmbunătățire temporară a sentimentului de piață, factorii structurali care susțin creșterea aurului rămân valabili”, a scris Ole Hansen, strateg-șef pe materii prime la Saxo Bank.
Pe piața metalelor prețioase, argintul spot a scăzut cu 0,8% la 32,30 dolari, platina a pierdut 0,3% până la 963,84 dolari, iar paladiul a urcat cu 1,1% la 948,50 dolari uncia.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!