Furnizorul britanic de energie Octopus va plăti clienţii pentru a economisi energie în această iarnă

08 Oct. 2022, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Oct. 2022, 05:15 // Actual //  bani.md

Furnizorul britanic de energie Octopus lansează o schemă de plată a clienţilor pentru a nu consuma electricitate în perioadele de cerere mare de energie electrică, pentru a ajuta la prevenirea pana de curent în această iarnă, a anunţat vineri compania, conform Reuters.

National Grid din Marea Britanie a avertizat joi că locuinţele s-ar putea confrunta cu întreruperi de energie electrică de trei ore, dacă ţara nu reuşeşte să asigure suficiente importuri de gaze şi electricitate.

Guvernul a declarat că nu va îndemna populaţia să folosească mai puţină energie, dar National Grid a spus că managementul flexibilităţii – precum schema anunţată de Octopus – va face parte din setul de instrumente menit să menţină luminile aprinse în această iarnă.

„În loc să tăiem bucăţi întregi de ţară dacă avem lipsă de gaz, putem recompensa oamenii pentru că folosesc mai puţină energie în perioadele de vârf de cerere”, a declarat Greg Jackson, directorul executiv al Octopus.

În cadrul aşa-numitei „Saving Sessions”, cei 1,4 milioane de clienţi ai Octopus care au contoare inteligente şi aproximativ 5.000 de clienţi comerciali vor primi e-mailuri şi SMS-uri prin care vor fi anunţaţi despre intervalele orare în care ar putea fi plătiţi pentru reducerea consumului de energie.

Octopus a declarat că se aşteaptă să plătească în medie 4 lire sterline (4,46 dolari) pentru fiecare locuinţă în timpul intervalelor de timp specifice din noiembrie până în martie 2023, ceea ce ar putea permite clienţilor să economisească aproximativ 100 de lire sterline pe parcursul iernii.

Octopus a precizat că în cadrul unei testări a sistemului în februarie şi martie s-au înscris 100.000 de clienţi, transferând 197 de megawaţi oră (MWh) din cererea la orele de vârf, echivalentul energiei electrice utilizate pentru a transmite 2,5 milioane de ore de streaming pe Netflix.

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Ian. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că decizia Franța de a interzice anumite produse alimentare care conțin reziduuri de pesticide neaprobate în Uniunea Europeană nu este de natură să afecteze direct Republica Moldova.

Întrebat despre impactul măsurii, șeful Guvernului a precizat că subiectul a fost discutat inclusiv la nivel guvernamental, în cadrul întrevederilor de la Davos. Potrivit acestuia, autoritățile franceze au transmis că restricțiile vizează toate statele terțe, nu doar Republica Moldova, și reprezintă un răspuns la depistarea unor ingrediente toxice în anumite produse agroalimentare importate.

„Cunoscând produsele noastre, de calitate bună, nu credem că vom fi afectați de aceste măsuri. Continuăm dialogul cu partenerii francezi, dar este și un mesaj către producătorii autohtoni să fie foarte atenți”, a spus premierul. Alexandru Munteanu a subliniat că marii producători sunt, de regulă, prudenți, însă a recomandat verificări suplimentare, inclusiv cu sprijinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a exista certitudinea că produsele nu conțin nici măcar doze admise de pesticide.

Începând cu 8 februarie 2026, Franța va suspenda importul și comercializarea unor produse alimentare provenite din afara Uniunii Europene dacă sunt detectate reziduuri de substanțe active neaprobate în UE. Măsura se aplică atât produselor proaspete, cât și celor procesate și vizează, printre altele, mere, pere, caise, cireșe, piersici, prune, struguri de masă și pentru vin, legume, cereale, miere și alte produse apicole.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM