G20 aprobă impozitarea companiilor multinaţionale cu minimum 15%

31 Oct. 2021, 10:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Oct. 2021, 10:50 // Actual //  bani.md

Liderii din G20 au aprobat acordul internaţional care se referă la taxarea companiilor multinaţionale cu minimum 15 la sută şi redistribuirea unei părţi a profiturilor începând din anul 2023.

Miniștrii de finanțe au fost deja de acord cu acest pland, dar aprobarea oficială de către șefii de stat pune o presiune suplimentară asupra dificilului drum de a transpune distinct în lege, în fiecare țară, a prevederilor acestui acord, potrivit The Washington Post, citat de forbes.ro.

Noua cotă minimă de impozitare de 15 la sută, susţinută deja de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), are ca scop inversarea tendinței care există de zeci de ani de subimpozitare a marilor corporații, o evoluție despre care experții spun că a privat guvernele de venituri ce ar putea fi folosite, de exemplu, pentru finanțarea programelor de cheltuieli sociale.

„Cerem grupului reunit OECD-G20 să dezvolte rapid reglementări şi instrumente multilaterale unitare, pentru a asigura că noile reguli vor intra în vigoare la nivel mondial începând din anul 2023”, se arată în proiectul Declaraţiei concluziilor summitului de la Roma, scrie Mediafax, care citează cotidianul La Repubblica.

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, la 8 octombrie, un acord internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15 la sută şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023. Acordul a fost susţinut deja de 136 de ţări şi jurisdicţii reprezentând peste 90 la sută din valoarea PIB-ului mondial.

„Noul sistem prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri”, a precizat OECD.

19 Oct. 2026, 10:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Oct. 2026, 10:42 // Actual //  Ursu Victor

Ploile din ultimele zile au adus o gură de oxigen Nistrului, provocând o creștere bruscă a debitului de apă care intră în lacul de acumulare Dubăsari și o ușoară majorare a nivelului apei în rezervorul de la Novodnistrovsk. Cu toate acestea, cantitățile de precipitații prognozate pentru următoarele două săptămâni sunt insuficiente pentru redresarea semnificativă a situației hidrologice, avertizează expertul ecolog Ilia Trombițchi, directorul Eco-TIRAS.

Potrivit specialistului, ploile au determinat o creștere a afluxului de apă în lacul de acumulare Dubăsari cu aproximativ 50 de metri cubi pe secundă, până la 75 de metri cubi pe secundă. În consecință, nivelul apei a urcat cu opt centimetri, atingând cota de 28,10 metri.

O îmbunătățire, deși mult mai modestă, se înregistrează și la lacul de acumulare Novodnistrovsk, din Ucraina, care joacă un rol esențial în reglarea debitelor Nistrului. Afluxul de apă a crescut de la aproximativ 28–30 de metri cubi pe secundă la 47 de metri cubi pe secundă, iar nivelul lacului s-a majorat cu trei centimetri, până la 110,96 metri.

Deși aceste evoluții indică o ameliorare temporară, expertul avertizează că precipitațiile nu sunt suficiente pentru refacerea rezervelor de apă afectate de deficitul hidrologic.

Conform prognozelor analizate de Trombițchi, în următoarele două săptămâni sunt așteptate aproximativ 30 de milimetri de precipitații în partea superioară a bazinului Nistrului, echivalentul a 30 de litri de apă pe metru pătrat. Cantitatea este prea mică pentru a produce o îmbunătățire substanțială a situației.

Totuși, expertul consideră că există și un motiv de optimism prudent: în următoarea lună nu se anticipează o agravare a situației privind alimentarea cu apă.

Evoluțiile vin pe fondul dificultăților hidrologice înregistrate în ultimele luni în bazinul Nistrului, când nivelurile scăzute din lacurile de acumulare și debitele reduse au provocat îngrijorări privind disponibilitatea resurselor de apă.

Între timp, Republica Moldova se află sub Cod galben de ploi puternice, emis pentru intervalul 18 octombrie, ora 18:00 – 19 octombrie, ora 18:00. Meteorologii prognozează precipitații cuprinse între 15 și 49 de litri pe metru pătrat pe arii extinse.