Gazele ieftine vândute de Rusia europenilor sunt un mit ademenitor şi periculos

Unii argumentează că Europa va fi forţată să-şi reia relaţiile cu Rusia pentru că are nevoie de gazele ruseşti „ieftine“ pentru a-şi revitaliza economia şi stăvili dezindustrializarea.

Însă acesta este un mit, în egală măsură ademenitor şi periculos, bazat pe o neînţelegere fundamentală a modului în care a funcţionat piaţa de gaze europeană. Gazele ruseşti nu au fost niciodată ieftine, scrie Michael Stoppard, strateg-şef pe gaze în cadrul S&P Global Commodity Insights, într-o opinie publicată de Financial Times.

Cu siguranţă, Rusia se bucură de o abundenţă de gaze low-cost care teoretic pot fi livrate ieftin către Europa. Însă Rusia nu şi-a vândut niciodată gazele ieftin, ci doar competitiv, în opinia lui Michael Stoppard.

Din anii ’70 până în anii 2000, Uniunea Sovietică şi mai apoi Rusia au stabilit preţul gazelor ca procent din preţurile produselor petroliere. Dacă preţurile acestora erau ridicate, preţul gazelor se mişca în sus, iar Moscova avea de câştigat. Dacă preţurile petrolului erau scăzute, preţurile gazelor scădeau, dar vânzările puteau fi în continuare realizate peste costuri.

Către sfârşitul anilor ’90, lucrurile au început să se schimbe. Europa a vrut o piaţă pentru gaze. Acest lucru a însemnat o trecere de la raportarea artificială la petrol la setarea unui preţ pentru gaze la huburi şi burse. Speranţa era că în acest fel preţurile vor scădea. La început, ruşii s-au opus ferm.

Însă sub presiunea reglementărilor europene din domeniul concurenţei, contractele au fost treptat ajustate pentru a include preţurile de referinţă. Însă acest lucru nu a însemnat că gazele ruseşti s-au vândut ieftin. S-au vândut pe o bază similară cu cea a tuturor celorlalte gaze, scrie strategul de la S&P.

Reacţia Rusiei la pierderea pieţelor sale tradiţionale din vest este de a căuta o extindere a vânzărilor către est. Negocieri bilaterale au loc între Rusia şi China cu privire la un gazoduct uriaş. Problema este preţul. Chinezii fac presiuni pentru un preţ mai mic.

Iar având în vedere că China are mai multe opţiuni alternative, iar Rusia nu are, Beijingul pare să aibă avantaj în negocieri. Drept rezultat, Rusia va ajunge să suporte costul pierderii pieţei europene.

Când vorbim de gaze ruseşti ieftine, China va fi cea care va beneficia pe viitor de ele. Europa nu s-a bucurat de un astfel de beneficiu, în opinia lui Michael Stoppard.
În Europa, Ungaria a plătit de aproape patru ori mai mult pentru importurile de gaze ruseşti în 2022 decât în 2021, iar în 2023 pierderile suferite de această ţară de pe urma gazelor ruseşti au fost colosale, de ordinul sutelor de milioane de euro, potrivit Daily News Hungary.

Pierderile financiare suferite de Ungaria de pe urma contractelor pentru gaze ruseşti au atins 564 miliarde de forinţi (1,43 miliarde de euro) în doar un an.

Preşedintele rus Vladimir Putin declarase în februarie 2022, înainte de invadarea Ucrainei, că Ungaria primeşte gaze ruseşti la 1/5 din preţul de pe piaţă. Mai târziu, s-a descoperit că exact opusul s-a întâmplat. Kremlinul chiar a adăugat 30% la preţul de pe piaţă în calcule.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

#gaz #pret #Rusia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.