Gigantul farma italian Fidia intră pe piaţa din Moldova şi România prin preluarea Meditrina

26 Iul. 2025, 06:47
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Iul. 2025, 06:47 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Grupul farmaceutic italian Fidia Farmaceutici a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni din Meditrina Pharmaceuticals, companie de distribuție activă pe piața farmaceutică din România și Republica Moldova. Tranzacția marchează un nou pas în strategia de extindere regională a grupului italian, specializat în medicina regenerativă.

Meditrina Pharmaceuticals, cu sediul în București, a fost fondată în 2009 sub numele de Solartium de către trei acționari italieni: Massimo Bonsi, Paolo Giorgetti (un nume cunoscut în industria farma din Italia) și profesorul Franco Conti, farmacolog. În 2011, compania a devenit parte a grupului SYNAPSIS-MEDITRINA, fondat în Cipru și activ în mai multe țări din Europa Centrală și de Est. În 2022, compania a trecut printr-un proces de rebranding, devenind oficial Meditrina Pharmaceuticals.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, în anul 2024 Meditrina a înregistrat o cifră de afaceri de 39 milioane lei, în scădere cu 13% față de anul precedent, și un profit net de 1,7 milioane lei. Compania are în prezent 37 de angajați.

Achiziția a fost asistată financiar și fiscal de EY România, care a oferit consultanță companiei italiene în procesul de preluare.
„Preluarea Meditrina Pharmaceuticals marchează un pas important în consolidarea prezenţei Fidia pe piaţa din România. Este o tranzacţie strategică şi reflectă încrederea investitorilor în potenţialul sectorului farmaceutic local”, a declarat Liliana Buşoiu, Partener, EY Parthenon Financial Diligence Leader, România.

Fidia Farmaceutici, cu sediul în Abano Terme, este cunoscută la nivel internațional pentru expertiza sa în produse pe bază de acid hialuronic, utilizate în tratamente terapeutice și medicina regenerativă. În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 510 milioane de euro, în creștere cu 10% față de anul anterior.

Grupul a fost activ pe piața de fuziuni și achiziții: anul trecut, Fidia a cumpărat de la Sanofi drepturile de producție și comercializare pentru mai multe produse din domeniul ginecologiei, a finalizat preluarea Sanifarma, o companie italiană specializată în produse oftalmologice, și a semnat un acord strategic cu gigantul Novartis.

Fidia este deja prezentă în România prin subsidiara Fidia Pharma Romania S.R.L., iar această nouă achiziție confirmă intențiile de extindere pe piața est-europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.