Gigantul Google va împărtăşi informaţii despre scurgerile de petrol şi gaz metan observate din spaţiu

14 Feb. 2024, 17:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Feb. 2024, 17:25 // Actual //  bani.md

Google şi asociaţia ecologistă Environmental Defense Fund (EDF) au anunţat miercuri că au încheiat un parteneriat pentru a expune sursele de emisii provenite din operaţiuni de extragere a petrolului şi a gazelor, care încălzesc clima de pe Terra şi care vor putea fi detectate în curând din spaţiu cu ajutorul unui nou satelit, informează Reuters, transmite Agerpres.

Satelitul MethaneSAT va fi lansat luna viitoare, fiind unul dintr-o serie de sateliţi care sunt utilizaţi pentru a monitoriza emisiile de metan pe tot globul, pentru a identifica principalele surse ale acestui gaz invizibil dar cu un puternic efect de seră. Este vorba despre un parteneriat condus de EDF, Agenţia Spaţială din Noua Zeelandă, Universitatea Harvard şi alţii.

Datele obţinute de acest satelit vor deveni disponibile în cursul acestui an, iar Google Cloud va asigura capacităţile de calcul pentru procesarea informaţiilor.

De asemenea, Google a anunţat că va crea o hartă a infrastructurii de petrol şi gaze, folosind inteligenţa artificială pentru a identifica o serie de componente cum ar fi rezervoarele de petrol. Datele privind emisiile furnizate de MethaneSAT vor fi apoi suprapuse peste harta Google pentru a ajuta la înţelegerea tipurilor de echipamente de petrol şi gaze care tind să aibă cele mai multe scurgeri.

Informaţiile vor fi disponibile prin intermediul Google Earth Engine, o platformă de analiză geospaţială, în cursul acestui an. Earth Engine este gratuită pentru cercetători, organizaţii non-profit şi mass-media.

„Credem că aceste informaţii sunt incredibil de valoroase pentru companiile energetice, pentru cercetători şi pentru sectorul public, pentru a anticipa şi a reduce emisiile de metan în componentele care sunt, în general, cele mai susceptibile”, a declarat Yael Maguire, vicepreşedintele departamentului de geosustenabilitate din cadrul grupului Google, într-o convorbire cu jurnaliştii.

Lansarea are loc în contextul în care guvernele iau măsuri drastice împotriva acestei surse de gaze cu efect de seră şi cu durată scurtă de viaţă, iar peste 50 de mari operatori de petrol şi gaze deţinuţi de stat sau independenţi, de la ExxonMobil şi până la Saudi Aramco, s-au angajat, în cadrul summitului ONU privind schimbările climatice COP28 să îşi reducă scurgerile de metan la aproape zero până la sfârşitul acestui deceniu.

Statele Unite se numără printre ţările cu cele mai mari emisii de metan şi au propus măsuri obligatorii pentru a limita scurgerile de petrol şi gaze. O nouă normă a Agenţiei pentru Protecţia Mediului din SUA ar permite publicului să raporteze scurgerile mari de metan către autorităţilor federale de reglementare dacă ar avea acces la tehnologii de detectare a metanului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Nov. 2025, 17:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
17 Nov. 2025, 17:54 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Dolarul american, considerat mult timp coloana vertebrală a finanțelor globale, își pierde treptat dominanța. Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), ponderea dolarului în rezervele valutare globale a scăzut la puțin peste 56% la mijlocul anului 2025, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii, după ce la începutul secolului depășea 70%.

Experții Best Brokers subliniază că această scădere nu înseamnă că dolarul se prăbușește, ci reflectă o diversificare tot mai accentuată a rezervelor băncilor centrale. În ultimele decenii, băncile au adăugat euro, yen, aur și alte monede pentru a-și diminua riscurile, pe fondul tensiunilor geopolitice și a sancțiunilor americane care au demonstrat cât de mult poate fi folosit dolarul ca instrument politic și economic.

În paralel, alte monede și-au consolidat poziția: euro a crescut de la 18% la peste 21%, iar lira sterlină a ajuns la 4,8% din rezervele globale. Monedele netradiționale, inclusiv yuanul chinezesc, dolarul canadian și australian, au ajuns la o pondere de 22,5% în 2025, dublu față de 2000, semnalând o tendință clară de diversificare.

Factorii principali care au influențat scăderea dolarului includ criza financiară globală din 2008, pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și retorica de dedolarizare promovată de unele țări emergente. Experții Bitfinex și Noelle Acheson, autoarea cărții „Crypto Is Macro Now”, susțin că investitorii și băncile centrale devin mai precauți și caută alternative mai stabile pentru rezervele lor.

Deși dolarul își menține poziția dominantă, analistii avertizează că această scădere discretă, dar constantă, poate marca începutul unei reconfigurări a sistemului financiar global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII