Businessul își retrage valuta din conturi! Reducere cu 25,4% a volmului economiilor

22 Iun. 2023, 15:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
22 Iun. 2023, 15:09 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În mai 2023, comparativ cu luna precedentă, depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice s-au majorat cu 27,6 la sută, iar depozitele în valută s-au diminuat cu 25,4 la sută, respectiv. Depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice au constituit 752,7 milioane lei, iar cele în valută – 404,1 milioane lei, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Rata medie la depozitele atrase în moneda națională de la persoanele juridice s-a micșorat cu 0,72 puncte procentuale până la nivelul de 6,29 la sută. În același timp, rata medie la depozitele atrase în valută s-a micșorat cu 0,20 puncte procentuale și a constituit 1,36 la sută.

În luna mai 2023, depozitele noi atrase la termen au constituit 3,8 miliarde de lei, majorându-se cu 19,4 la sută față de luna aprilie 2023. Depozitele atrase în moneda națională au înregistrat o pondere majoră de 67,1 la sută și au constituit 2,6 miliarde de lei, în creștere cu 32,1 la sută față de luna precedentă.

Din perspectiva termenelor de plasare, cea mai mare pondere a revenit depozitelor cu termene de la 6 până la 12 luni, reprezentând o pondere de 41,6 la sută din totalul depozitelor la termen. Depozitele persoanelor fizice, atrase la aceste termene, au constituit 32,2 la sută din totalul depozitelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Feb. 2026, 17:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
11 Feb. 2026, 17:20 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că, pe 27 februarie, Consiliul de Directori al Fondul Monetar Internațional va discuta raportul misiunii pe Articolul IV și inițierea negocierilor pentru un nou program cu Republica Moldova.

„Pe 27 februarie, Consiliul de Directori al Fondului Monetar Internațional va discuta raportul misiunii pe articolul 4 și începerea discuțiilor asupra unui nou program cu Republica Moldova. Nu s-a făcut până nu s-a făcut, dar așteptăm vești bune din Washington D.C.”, a declarat șeful Executivului.

Anunțul vine în contextul în care precedentul program cu FMI s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie 2025. Republica Moldova nu a beneficiat însă de ultimele două tranșe de finanțare, în valoare totală de aproximativ 170 de milioane de dolari.

Autoritățile au recunoscut anterior că aceste fonduri nu au fost debursate din cauza neîndeplinirii unor angajamente asumate, în special pe componenta de cheltuieli bugetare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!