Hoții și corupții nu se lasă cu una cu două! Maia Sandu vrea să-i pedepsească, dar nu-i poate prinde

24 Iun. 2022, 12:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Iun. 2022, 12:41 // Actual //  bani.md

Am reușit să scoatem de la putere mai multe grupări corupte care furau țara în fiecare zi. Doar câțiva ani în urmă, fiecare lege promovată în Parlament conținea prevederi care să permită grupării de la guvernare să sustragă banii statului. Agenții economici erau deposedați de averi, iar primarii – umiliți și supuși presiunilor. Justiția era aproape total în slujba intereselor de afaceri ale celor de la putere, de declarat președinta Republicii Moldova Maia Sandu, care a susținut un briefing de presă în dimineața zilei de 24 iunie cu ocazia acordării statutului de candidat la UE a Republicii Moldova.

„Astăzi asemenea lucruri nu mai sunt posibile. Acum prioritatea guvernării este lupta împotriva corupției. E adevărat, hoții, corupții nu se lasă pedepsiți cu una, cu două, dar lucrurile s-au schimbat vizibil în comparație cu vremurile când îmbogățirea ilicită era prioritate pe agenda celor de la guvernare,  a punctat președinta.

Astăzi oamenii cinstiți se simt liberi, pot trăi și activa în siguranță, în țara noastră. Știm că avem mult de lucrat pentru a construi instituții de stat puternice, juste, care sunt doar în interesul cetățeanului.

Potrivit ei, pentru a schimba în bine viața oamenilor, avem nevoie de transformări semnificative, care vor afecta practic toate domeniile, toate instituțiile. Pentru a restabili respectul față de lege și față de instituțiile statului, va trebui să ne schimbăm comportamentul, să renunțăm la obiceiuri dăunătoare. Nu va fi ușor, dar este ceva ce putem face, de dragul păcii și bunăstării oamenilor țării noastre.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

10 Ian. 2026, 17:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Ian. 2026, 17:08 // Actual //  bani.md

Moldova se mândrește cu numeroase recorduri mondiale Guinness, atrăgând atenția lumii prin realizări unice în domeniul vinurilor, artei și culturii. Cea mai cunoscută este crama Mileștii Mici, care deține cea mai mare colecție de vinuri din lume: peste 1,5 milioane de sticle depozitate în 55 km de tuneluri subterane de calcar.

Tot în top, crama Cricova impresionează cu cea mai mare cramă subterană, întinzându-se pe 120 km de tuneluri.

Recordurile nu se opresc la vinuri. Petru Costin a stabilit un Guinness pentru cea mai mare colecție de potcoave, crescând-o de la 3.200 la peste 15.000 de piese.

Olga Buianovscaia a creat cel mai mare balon de săpun, iar Ludmila Cuptor a realizat cea mai mare pictură în apă (Ebru Art) în 2025, proiect sprijinit de Primăria Chișinău.

Moldova a impresionat și prin cifre surprinzătoare: cel mai mare consum de mere pe cap de locuitor și cea mai mare concentrație de bancomate automate.

Alte realizări includ Muzeul Băuturilor Tărice, cea mai mare clădire din lume în formă de sticlă, și somelierul Daniel Frumușachi, care a obținut și el un record Guinness, inspirând noi talente locale.

Aceste performanțe arată că Moldova nu este doar o țară mică în inima Europei, ci și un lider surprinzător în realizări culturale și gastronomice la nivel mondial.