„Ialoveni” – prima sucursală maib renovată în stilul „reduce, reuse, recycle”

29 Iul. 2022, 14:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Iul. 2022, 14:18 // Actual //  bani.md

Dacă ești din Ialoveni, sigur ai fost cel puțin o dată la sucursala maib din centrul orășelului. Acum ai un motiv în plus să o vizitezi pentru a beneficia de, probabil, cele mai bune servicii și operațiuni bancare.  Sucursala „Ialoveni” se aliniază noii identități de brand, oferind mai mult spațiu, comoditate, atmosferă potrivită pentru a lua decizii de finanțare a proiectelor personale sau de afaceri, fețe zâmbitoare și bancheri profesioniști, gata să ofere experiențe inovatoare.

Vorbind despre inovație și aspect vizual, Sucursala „Ialoveni” este prima subdiviziune din rețeaua maib renovată conform noii indentități de brand după principiul „reduce, reuse, recycle”. Pentru că banca are grijă de mediu și investește în protejarea lui, a identificat și implementat soluții de reutilizare a elementelor de interior, adaptându-le la noua stilistică a rețelei maib.

Mobilierul existent a fost restaurat și parțial integrat în noul design interior al sucursalei, conform unui concept unic propus de designerii din străinătate, implicați în procesul de renovare a rețelei maib. Păstrată aproape în totalitate este și structura încăperilor. Dacă renovând alte sucursale pereții au fost practic demolați și construiți din nou după o altă amenajare și forme, în cazul Sucursalei „Ialoveni” s-a păstrat planificarea spațiului practic în întregime.

Aliona Stratan, Prim-vicepreședinta maib, responsabilă de Divizia Retail:

„Ne-am propus să folosim cât mai rațional și eficient resursele existente. Reutilizând unele materiale ne-am dorit să fim mai prietenoși față de mediu, să economisim, să reducem risipa și să oferim obiectelor o a doua șansă la viață. Mă bucur că ne-a reușit și sper că și clienții vor aprecia eforturile noastre de a le face vizita la sucursală mai plăcută, mai confortabilă și, desigur, mai simplă și mai rapidă, pentru că odată cu alinierea sucursalei la noua identitate de brand, am implementat noul model operațional, făcând interacțiunea cu banca mai simplă, mai ușoară, mai rapidă și comodă”.

La fel ca celelalte subdiviziuni ale băncii care au îmbrăcat haine noi și au schimbat modul de operare după rebrandingul din 7 octombrie 2021, Sucursala „Ialoveni” pune la dispoziție 3 zone unice, unde clienții au posibilitatea să realizeze operațiuni de sine stătător sau pot solicita suportul consultantului clienți care va determina necesitățile individuale privind serviciile bancare, le va oferi sprijin și consultanță.

Zona de autoservire – dedicată operațiunilor bancare rapide pentru clienții care își doresc să facă autonom și în timp redus anumite operațiuni la terminale de plată.

Zona tranzacțională – permite facilitarea mai multor operațiuni la un singur ghișeu, cu o deservire mai rapidă pentru o listă vastă de operațiuni și, implicit, economie de timp prețios pentru toată lumea.

Zona consultativă este una semi-privată, facilitând comunicarea directă, analizarea necesităților și planurilor complexe personale sau de dezvoltare a afacerii.

Victor Țapeș, Director al Sucursalei „Ialoveni”:

„Zilnic sute de clienți pășesc pragul sucursalei Ialoveni, lucru care confirmă cererea crescută privind produsele și serviciile noastre bancare. Cu atât mai mult, ne bucurăm enorm că începând de astăzi vom primi clienții într-un spațiu mult mai modern, frumos amenajat, unde îți este plăcut să vii pur și simplu pentru un sfat profesionist. Este o mândrie aparte faptul că Sucursala „Ialoveni” a fost aleasă pentru implementarea unui nou principiu prietenos mediului, așa cum, de mai mult timp, împreună cu colegii încercăm să sortăm, să reducem consumul de hârtie și să economisim resursele existente. Îmi place că avansăm la nivelul următor în banking, digitalizare, în tot ce ține de experiența clienților și implementarea standardelor mondiale privind protecția mediului”. 

Dacă și tu vrei să faci o vizită în spațiul renovat, află că Sucursala „Ialoveni” se află în centrul orașului Ialoveni, pe strada Alexandru cel Bun 49. Este la dispoziția ta în fiecare zi, de luni până vineri, între ora 08:30 și 16:30, fără pauză.

Amintim că recent s-au aliniat identității de brand reînnoite și sucursalele „Ion Creangă”, „Gheorghe Asachi”, „Pușkin” Bălți, „Miron Costin”, „Miron Costin Business Centru”, „Constantin Tănase”, „Decebal”, precum și mai multe agenții maib.

Pentru mai multe detalii și informații despre noua identitate de brand maib accesați linkul.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, care înglobează 120 de subdiviziuni, 58 de sucursale și 62 de agenții, distribuite uniform pe întreg teritoriul țării. Prin rețeaua sa vastă maib deservește circa un milion de clienți – corporații, întreprinderi mici și mijlocii, persoane fizice.

P.

13 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Aug. 2026, 16:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai mulți primari și locuitori din raionul Anenii Noi își exprimă din nou opoziția față de planul Ministerului Mediului de a amplasa un centru regional de management al deșeurilor în apropierea satelor Puhăceni și Șerpeni. Declarațiile au fost făcute joi, 13 august, în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul satului Puhăceni, Veaceslav Plămădealî, a criticat modul în care, potrivit lui, autoritățile centrale au abordat proiectul și a cerut ca opiniile comunităților locale să fie luate în considerare. Acesta a reiterat că localnicii ar fi aflat despre proiect din presă și se întreabă de ce centrul nu ar putea fi amplasat într-o altă locație.

„Suntem nemulțumiți de abordarea aceasta tranșantă, îndrăzneață a Guvernului, Ministerului Mediului, ignorând viziunea cetățenilor asupra acestei probleme sensibile”, a declarat primarul.

Opoziția este exprimată și de agenții economici din zonă. Un antreprenor din satul Speia susține că amplasarea centrului ar putea afecta agricultura și competitivitatea producătorilor locali.

„Va fi permanent poluare, multe mașini, praf. O să ne ceară certificate ca marfa noastră să corespundă la unele cerințe. Nu vom fi competitivi pe piață. Acolo solul este foarte fertil”, a spus acesta.

Un alt agent economic din zonă consideră că impactul proiectului ar putea fi unul major pentru întregul raion.

„Tot ce se plănuiește o să aducă un impact nu doar economic, dar din toate privințele. Raionul Anenii Noi va fi distrus. Toți știu că Puhăceni e pe malul Nistrului și producția e curată. Va fi aerul otrăvitor, producția nu vom avea unde să o vindem”, a declarat acesta.

Locuitorii cer, la rândul lor, ca decizia să fie luată doar după consultarea comunităților și se plâng că proiectul ar putea afecta pădurile, iazurile și mediul înconjurător.

„Cerem o decizie europeană. Aceasta se face cu lumea, nu se joacă prin ministere”, a spus o locuitoare din Speia.

„Ne va afecta, sunt păduri, iazuri. Toți sunt îngrijorați de această temă… dacă se otrăvește apa? Noi toți ne folosim de ea”, a declarat un locuitor din Cobusca Veche.

Primarul localității Botnărești, Victor Gori, susține că efectele proiectului ar urma să fie resimțite de mai multe localități din raion.

„Vor fi afectate toate localitățile din împrejurimea acestui loc. Moral nu este corect ca acest poligon să fie amplasat în raionul Anenii Noi”, a spus edilul.

La rândul său, primarul din Țînțăreni, Vadim Bulgaru, a declarat că nu își dorește un nou poligon de deșeuri în raion, indiferent de rezultatele evaluărilor privind impactul asupra mediului.

„Nu aș mai vrea să apară încă un poligon de deșeuri pe teritoriul raionului Anenii Noi indiferent care ar fi impactul, chiar să fie și impact zero. Nu vreau la noi în raion un poligon de deșeuri.Ar trebui să consultăm și populația, vorbim de opțiuni, aici nu am văzut”, a declarat acesta.

De asemenea, primarul satului Bulboaca, Ion Berzoi, a invocat și riscurile pentru fondul forestier și resursele de apă din zonă.

„Acolo este zona sanitară a pădurii, nu se respectă zona de protecție. Sunt căpriori, fazani, iepuri. Este bazin, este înclinație la sol și izvoare sunt. Orice deșeuri nu miros a dulceață, nu există o gunoiște care să nu miroase. Locul nu este potrivit, se încalcă normele de mediu. Trebuie să găsim o locație împreună, să arate că nu va fi impact asupra mediului”, a declarat edilul.

Acesta a cerut identificarea unei locații în urma consultărilor cu autoritățile locale și populația și realizarea unor studii care să demonstreze că proiectul nu va avea un impact negativ asupra mediului.

Anterior, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că proiectul se află în etapa de consultări, iar îngrijorările localnicilor urmează să fie analizate înainte de continuarea procedurilor. Ministrul a dat asigurări că viitorul centru regional va avea o infrastructură modernă, construită conform standardelor europene, și că impactul asupra mediului va fi redus.

Potrivit proiectului, centrul regional de gestionare a deșeurilor ar urma să deservească peste 1,1 milioane de locuitori din municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Strășeni și Orhei.

Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova” are un buget de peste 200 de milioane de euro, bani proveniți din împrumuturi și granturi externe, precum și din Fondul Național de Mediu.