În Moldova, întunericul iernii, noua armă a lui Putin! Autoritățile caută cu lupa curent în Bulgaria, Ungaria, Slovacia

25 Nov. 2022, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Nov. 2022, 14:37 // Actual //  bani.md

Republica Moldova se confruntă cu o criză energetică fără precedent, după ce la 1 noiembrie Centrala de la Cuciurgan a sistat livrările de energie electrică. Or, Republica Moldova, care este conectată la piața europeană de energie, s-a reorientat pe piața din România.

„SA Energocom a majorat volumele de energie electrică procurată direct de la producătorii din România. Astfel, de vineri, 25 noiembrie, Complexul Energetic Oltenia va furniza Republicii Moldova 20 MWh bandă (24 de ore din 24) la preț de 900 RON/MWh, iar de la 1 decembrie SA Energocom va procura de la OMV Petrom SA 80 MWh bandă, cu 30 MWh mai mult decât în prezent. Prețul energiei conform acestui contract este de 450 RON/MWh. De asemenea, de la 1 decembrie, CET Craiova va livra 5 MWh la preţ de 1000 RON/MWh”, susț Energocom.

În total, la ziua de azi, în baza contractelor bilaterale, Republica Moldova procură zilnic din România circa 2000 MWh, iar în zilele de odihnă – 2500 MWh. De la 1 decembrie aceste volume vor crește la 2700 MWh în zile de lucru și 3200 MWh în weekend. Necesarul țării acum reprezintă în jur de 13 mii MWh pe zi, dintre care energia electrică produsă de sursele interne (CET-urile locale și sursele regenerabile) constituie circa 2500 MWh, circa 20% din consum.

Aproximativ două treimi din necesarul de curent electric este procurat zilnic de pe bursa din România, gestionată de compania de stat OPCOM.

„Energocom poartă negocieri pentru a încheia contracte directe și cu alte companii energetice din alte state, precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia, spune directorul interimar al întreprinderii, Victor Bînzari. „În România există anumite limite legate de o ordonanță de urgență din cauza cărora nu pot fi încheiate contracte pe termen lung, cu alte prețuri decât cele de pe bursă, dar noi căutăm soluții și suntem permanent în discuții cu colegii români. Totodată, zilele trecute au fost depuse actele pentru obținerea licenței în Bulgaria, lucru care ne va permite să ne înregistrăm la bursa locală și să încheiem contracte avantajoase”, a precizat directorul SA Energocom.

În data de 23 noiembrie, Republica Moldova Republica s-a confruntat cu o pană de curent în toată țara, în urma bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.