În weekend se ieftinește benzina și motorina. Cât vor scoate șoferii din buzunar

24 Iun. 2022, 11:52
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
24 Iun. 2022, 11:52 // Au Bani //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat prețurile la carburanți: benzină și motorină pentru weekend, perioada 25-27 iunie. Atât benzina cât și motorina se ieftinesc de această dată.

Potrivit informațiilor, benzina se ieftinește cu 17 bani, iar motorina cu 0,06 bani. Astfel, în weekend un litru de benzină va costa 33,11 lei, iar unul de motorină va putea fi cumpărat cu 32,40.

21 Sept. 2026, 16:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:21 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețul gazelor naturale pe piața europeană a coborât ușor în ultima săptămână, însă cotațiile pentru lunile de iarnă rămân ridicate. Potrivit Energocom, luni, 21 septembrie, cotația TTF s-a situat la 77,31 euro/MWh.

În ultima săptămână, prețul a avut o evoluție oscilantă. De la 82,57 euro/MWh pe 14 septembrie, cotația a coborât la 76,35 euro/MWh pe 17 septembrie, pentru ca pe 18 septembrie să urce din nou la 79,52 euro/MWh. Evoluția prețurilor este influențată în continuare de situația geopolitică din Orientul Mijlociu, potrivit Energocom.

„Riscurile privind transportul prin Strâmtoarea Hormuz rămân ridicate, însă semnalele privind o posibilă redeschidere graduală a rutelor maritime și reluarea unor fluxuri energetice au temperat parțial presiunea asupra prețurilor”, precizează compania.

Un alt factor important este nivelul stocurilor de gaze din Europa. Depozitele din Uniunea Europeană sunt umplute în proporție de aproximativ 69%, față de o medie de aproape 85% în ultimii cinci ani. În Germania, gradul de umplere este de circa 56%.

„Acest nivel menține piața sensibilă înaintea sezonului rece”, explică Energocom.

Piața europeană este influențată și de variațiile fluxurilor de gaz natural lichefiat către Europa, oferta mai redusă din Norvegia și concurența cu Asia pentru cargourile disponibile. În același timp, scăderea prețului petrolului și semnalele diplomatice din regiune au contribuit, în anumite zile, la corecții ale cotațiilor TTF.

Pentru lunile următoare, prețurile rămân însă ridicate. Gazul cu livrare în perioada octombrie 2026 – februarie 2027 este cotat la aproximativ 76–77 euro/MWh, iar pentru martie 2027, la circa 73 euro/MWh.

„Astfel, piața continuă să includă în preț riscurile privind aprovizionarea pe durata sezonului rece”, mai precizează Energocom.