Industria auto a suferit pierderi de 100 de miliarde de euro. Care este motivul

03 Oct. 2022, 14:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
03 Oct. 2022, 14:45 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Industria auto a fost afectată direct de criza globală a semiconductorilor, ceea ce a dus la un deficit de aproximativ 18 milioane de vehicule în întreaga lume. Astfel, pierderile pentru companiile din domeniu au ajuns la 100 de miliarde de euro, relevă o analiză realizată de Allianz Trade.

„Industria automobilelor a fost prima impactată de criza mondială a semiconductorilor. Pentru a face faţă crizei provocate de pandemie, producătorii şi furnizorii au reacţionat prin reduceri drastice ale stocurilor şi comenzilor de semiconductori (…) Deşi au trecut aproape doi ani de la primele semne ale scăderii stocului de semiconductori, producţia de maşini rămâne de departe sub nivelul din 2019, înregistrând un deficit cumulat de producţie de peste 18 milioane de vehicule la nivel mondial. Situaţia a fost comparativ mai grea în Europa, spre deosebire de China sau America de Nord, producţia de vehicule scăzând la un nivel fără precedent de aproximativ 13 milioane de vehicule în 2021. După ce a dat semne de îmbunătăţire la finalul anului 2021 şi în primul trimestru al anului 2022, recuperarea producţiei a fost din nou afectată de tensiunile suplimentare cauzate de blocarea lanţurilor de aprovizionare din Shanghai, precum şi de invazia Rusiei în Ucraina. Penuria cipurilor a provocat pierderi de aproape 100 de miliarde euro, în 2021 şi 2022”, se menţionează în cercetarea publicată luni.

Pentru a realiza calculul, pecialiştii Allianz Trade au comparat producţia din anii 2021 şi 2022 cu nivelurile din 2019. Astfel, rezultatul arată că peste de 50 de miliarde de euro au fost, deja, pierduţi în 2021, echivalent cu 0,4% din PIB.

„Presupunând că producţia europeană va scădea cu încă 1% în 2022, s-ar putea pierde în total 98 de miliarde euro. Cu toate acestea, Germania a făcut faţă celei mai mari lovituri (o pierdere de 47,5 miliarde euro în valoare adăugată în 2021 şi 2022), deoarece sectorul automobilelor reprezintă o cotă mai mare din valoarea adăugată în ansamblu. Pe de altă parte, istoricul nivelurilor scăzute în cazul retailerilor sugerează că ar putea exista un mare potenţial de creştere dacă producţia va fi reluată în 2023. La o primă vedere, situaţia pieţei auto în România pare decuplată de tendinţele globale, producţia de autoturisme înregistrând o creştere de peste 15%, vânzările de autoturisme noi fiind în creştere cu 5% în primele opt luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă din 2021”, notează sursa citată.

În acest context, specialiștii Allianz Trade, menționează cât de important este suportul din partea statului, subliniind că acesta ar trebuie să rămână ridicat, întrucât sectorul contribuie cu mai mult de un sfert la formarea produsului intern brut.

Allianz Trade este liderul mondial pe piaţa asigurărilor de credit comercial şi un specialist recunoscut în domenii precum: garanţii, recuperarea creanţelor, credit comercial structurat şi risc politic.

Cu sediul central la Paris, Allianz Trade este prezentă în 52 de ţări şi are 5.500 de angajaţi. În 2021, cifra de afaceri consolidată a companiei fost de 2,9 miliarde de euro, iar tranzacţiile comerciale globale asigurate au reprezentat o expunere de 931 miliarde de euro.

19 Iun. 2026, 16:51
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
19 Iun. 2026, 16:51 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Centrală a Rusiei a decis să reducă dobânda-cheie de la 14,5% la 14,25%, ceea ce marchează o  noua reducere consecutivă a ratei de referință și continuă procesul de relaxare a politicii monetare început în iunie 2025.

Decizia a surprins piețele financiare, întrucât majoritatea analiștilor anticipau o reducere mai mare, până la 14%. În ultimele luni, presiunile asupra Băncii Rusiei pentru accelerarea reducerii dobânzilor au crescut, pe fondul încetinirii economiei și al solicitărilor venite inclusiv din partea mediului de afaceri și a conducerii politice.

Totodată, ședința Consiliului de administrație a atras atenția după ce guvernatoarea Băncii Rusiei, Elvira Nabiullina, a lipsit aproape o lună din spațiul public, alimentând speculații privind o posibilă demisie.

În comunicatul său, Banca Rusiei a explicat că principalul motiv pentru reducerea mai prudentă a dobânzii îl reprezintă riscurile generate de politica fiscală. Deși inflația continuă să încetinească, iar economia a revenit pe creștere după declinul de la începutul anului, autoritățile monetare consideră că majorarea cheltuielilor bugetare ar putea alimenta noi presiuni inflaționiste.

Instituția a avertizat că politica bugetară pentru următorii trei ani va fi mai expansionistă decât se estima anterior, ceea ce ar putea necesita menținerea unor dobânzi mai ridicate pentru o perioadă mai lungă.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat recent că se așteaptă la o nouă reducere a dobânzii-cheie, însă banca centrală a preferat o abordare mai precaută, semnalând că va evalua oportunitatea unor noi reduceri în funcție de evoluția inflației, a așteptărilor inflaționiste și a riscurilor interne și externe.

Experții consideră că ritmul reducerilor va încetini în perioada următoare. Potrivit unor estimări ale analiștilor ruși, dobânda-cheie ar putea ajunge la aproximativ 13% până la sfârșitul anului, însă menținerea unei rate de două cifre și în 2027 devine tot mai probabilă.

Banca Rusiei continuă să identifice riscuri inflaționiste semnificative, inclusiv creșterea rapidă a salariilor, deteriorarea perspectivelor economiei mondiale, majorarea cheltuielilor bugetare și reducerea producției de carburanți după atacurile cu drone asupra rafinăriilor rusești.