100 de zile de activitate ale rectorului USM, dr. conf. univ. Igor Șarov:
La împlinirea a 100 de zile de activitate în funcția de rector al Universității de Stat din Moldove, Igor dr. conf. univ. Igor Șarov a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre planurile de dezvoltare a instituției, realizări, echipă și cadre didactice, dar și schimbări în procesul de învățământ. Nu în cele din urmă, Șarov s-a referit și la perioada de admitere.
- Tradițional orice conducător de rang prezintă după 100 de zile în funcție o dare de seamă privind realizările sale. Ce v-ați dorit Dvs. de la acest post de muncă? Așteptările Dvs. coincid cu realitățile la zi găsite la USM?
– Nu am avut așteptări legate de realitățile de la USM, pentru că vin din mediul USM şi cunosc întreaga complexitate a situației. Problemele grave cu care se confrunta (şi încă se mai confruntă) această instituție privind gestionarea patrimoniului m-au determinat să-mi evaluez capacităţile şi posibilităţile în a schimba situația, motiv pentru care am candidat pentru funcţia de rector. Sunt conştient de faptul că lucrurile nu se pot schimba peste noapte, există structuri şi oameni obişnuiţi să acționeze din inerție, complet decuplați de la obiectivele instituției. Dar procesul restructurării – a strategiei universitare, managementului, precum şi mentalităților – a demarat şi nu mai poate fi oprit. Mă bucur să ştiu că am susţinerea majorităţii corpului profesoral şi a celui studențesc, iar acest lucru îmi dă încredere în eficienţa echipei manageriale, în determinarea ei de a acţiona cu propuneri concrete la oportunităţile care se ivesc şi care vor aduce beneficii în formarea profesională a studenţilor.
– Rolul și locul universității moderne trebuie regândit. Astăzi, universitatea nu poate rămâne doar un centru de instruire, ci și un spaţiu stimulativ pentru idei şi proiecte ce vizează viaţa întregii societăţi. Şi mă refer aici nu doar la inovațiile tehnologice, economice, soluţiile practice privind protecţia mediului etc, ci şi la propunerile legislative care sa asigure implementarea ideilor în practică şi ar veghea la respectarea acestora. Universităţile nu pot fi rupte de viaţă, ba mai mult, trebuie să pregătească oamenii pentru viaţă.
- Ce obiective v-ați propus, ce priorități ați stabilit și ce ați reușit să faceți în primele luni?
Printre primele obiective trasate, voi accentua soluționarea întrebărilor privind echilibrarea corectă a forțelor și a priorităților. După analiza resurselor disponibile și a capacităților direcțiilor de cercetare, a programelor educaționale, strategiei de dezvoltarea instituției, am început implementarea programului trasat, care e unul foarte funcțional. Astfel, întreaga mea experiență are ca deziderat atingerea obiectivului clar: modernizarea intensivă a tuturor structurilor instituției care va duce, în final, la racordarea acesteia la nivelul de calitate internațional. Doar în aceste condiții vom putea asigura pregătirea corespunzătoare a tinerilor specialiști capabili de o revigorare economică a țării.
În această perioadă de timp, am studiat și am reformatat structura de personal a universității, a departamentelor educaționale și științifice, aceste măsuri fiind menite să consolideze colectivul în vederea fortificării acestuia prin cadre care să poată face față noilor sarcini pe care ni le impune timpul.
Sarcini dificile, dar interesante, au fost stabilite pentru noul prorector al USM Sergiu Corlat care va fi responsabil de elaborarea strategiei de digitalizare pentru o perioadă de 5 ani cu promovarea unei politici coerente de protecție, conservare și arhivare a datelor pe suport electronic în vederea creșterii calității și performanței instituționale, precum și de asigurarea materială a digitalizării. Bineînțeles, nu fără implicarea Departamentului Tehnologiilor și Serviciilor Informaționale. În competențele echipei, se vor încadra acțiunile privind dezvoltarea și implementarea noilor aplicații, precum e-administrație sau e-cazare etc. care vor contribui la digitalizarea proceselor educaționale și administrative ale Universității.
Proiectul de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ și universitar, finanțat de către mai mulți parteneri de dezvoltare externi și interni – MEDIACOR la USM urmează să fie primul Centru de Tehnologii Digital – Media din țară. Centrul este menit să accelereze dezvoltarea serviciilor din industria creativă, oferindu-le studenților și specialiștilor din această sferă spații de producție multimedia de ultimă generație. La moment, este în plin proces de desfășurare, înaintând cu pași siguri spre finalizare.
Vom stărui în continuare să punem în aplicare strategia de dezvoltare instituțională pe termen lung; vom continua să găsim resurse ca să asigurăm condiții mai bune de muncă pentru cadrele universitare, pentru studenți în cămine, dotându-i cu utilitățile și tehnica necesară.
- Ce s-a dovedit a fi cel mai interesant? Dar mai dificil?
Diversitatea Universității, după mine, constituie cel mai captivant moment. Este o lume complexă, care conține numeroase structuri, variate procese cu ritm diferit de realizare, în care sunt implicate diverse persoane. Acțiunile se realizează în lanț sau sincronizat. Este un univers academic, reușita căruia depinde de implicarea fiecăruia: studenți, cadre didactice și manageriale, personal de suport. Comunicarea cu oamenii, fie beneficiari, fie angajați, generează mereu posibilități de cunoaștere și dezvoltare.
Această diversitate comportă și dificultăți pentru un manager, deoarece întreaga universitate este un mecanism care are nevoie să funcționeze permanent. Astfel, trebuie să fii mereu conectat, nu e timp de pierdut, dar nici de relaxare.
- Ce nu v-a reușit? De ce? V-au descurajat aceste momente?
Bineînțeles, că punctele slabe, menționate în programul meu managerial de activitate precum: condiții încă neadecvate pentru cadrele didactice și studenți; infrastructura învechită la unele facultăți; internaționalizarea, inclusiv mobilități insuficiente atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice; inechități între facultăți, departamente; lipsa calității la unele programe de studii superioare, drept confirmarea creditări pentru o perioadă de 3 ani; utilizarea ineficientă a resurselor financiare; birocrație excesivă pentru anumite segmente de administrare; motivația slabă pentru performanțele cadrelor universitare; colaborarea slabă cu Autoguvernarea Studenților Universității de Stat din Moldova (ASUSM); susținerea slabă a voluntariatului printre studenți. Toate aceste puncte vulnerabile urmează să le soluționăm în timp cu eforturi conjugate. Pentru descurajare nu este nici loc, nici timp și apoi eu sunt un om al faptelor, sunt un om care nu bifează activitățile.
Venirea mea la Alma Mater coincide cu dorința sigură de a implementa un program eficient ancorat în prosperarea ei.
- Ce schimbări pozitive considerați că sunt principalele Dvs. realizări?
Cea mai mare realizare, după confirmarea mea în funcție, este stabilirea unui echilibru emoțional în colectiv. Consolidarea percepției unei stabilități a mediului academic, în care fiecare poate să se implice în plinătatea capacităților sale și să realizeze sarcinile trasate.
Dacă este să vorbim despre lucruri concrete, cred că am reușit stabilirea unei comunicări cu echipa din cadrul rectoratului, echipa segmentului managerial de mijloc, cu implicarea decanilor, șefilor de departament și a șefilor de subdiviziunile de suport.
În acest sens, implementarea sistemului E-Management s-a dovedit a fi un mecanism eficient, prin care vom asigura corectitudinea circuitului informațional, transparența deciziilor și monitorizarea eficientă a documentației.
- Ați reușit să vă formați echipa? Cum o faceți?
Este clar, nu am avut foarte mult timp la dispoziție, ținând cont de agenda încărcată, așa că nu pot spune că e totalmente formată. Acționez urmând principiul din moși-strămoși „Omul sfințește locul”, adică, indiferent de funcție, selectez oameni cu competențele necesare echipei. După părerea mea, o persoană care face parte din echipa managerială a universității este un profesionist cu un grad ridicat de responsabilitate pentru rezultatul muncii, care este flexibil și capabil să se adapteze circumstanțelor, să fie autodidact, să analizeze cele mai bune practici și să simtă potențialul fiecărui angajat, pentru ca la rândul său să-și formeze propria echipă, pentru a realiza anumite sarcini sau proiecte. Desigur, mi-aș dori ca fiecare să fie la locul lui, dar toți tindem spre ideal, învățăm din mers și ne ajustăm conform cerințelor. Din păcate, multora le lipsește adesea flexibilitatea și responsabilitatea. Vom continua să lucrăm și la acest capitol. Spre exemplu, atunci când este constituit bugetul Universității de Stat din Moldova, mi-aș dori ca el să fie unul total transparent, cu participarea tuturor facultăților, a comunității academice. Ignorăm populismul, dar implicăm experiențe autentice din viața de familie. Bunăoară, în același mod cum planificăm bugetul familiei – analizăm ceea ce este prioritar pentru noi, la etapa actuală. Altfel spus, să putem conlucra ca o familie mare, unită, fiecare având propria sarcină pe care să o îndeplinească excelent.
- Ce calități apreciați în oameni? Ce detestați?
Am mai menționat că principala bogăție a Universității de Stat din Moldova sunt oamenii. Cea mai importantă calitate umană este să fii OM. Devotamentul, pasiunea, profesionalismul, onestitatea, responsabilitatea, flexibilitatea, dorința de a învăța sunt valori în care am crezut, cred și voi crede mereu, acestea fiind valorile care pot transforma viziunea noastră de astăzi în realitatea de mâine.
Totodată, cred că istoria m-a învățat că, indiferent cât de capabil ar fi un om, cele mai bune decizii se iau în echipă. Cred în importanța actului educațional, devotamentul pentru profesia de dascăl, experiență și sper să-mi pot aplica abilitățile manageriale dobândite de-a lungul carierei ca să adun o echipă de oameni responsabili, capabili, dedicați, gata să-și asume un lucru și să-l ducă până la capăt ca împreună să atingem obiectivele trasate.
În viața de zi cu zi prețuiesc: înțelegerea reciprocă, sinceritatea, onestitatea, optimismul. Nu accept iresponsabilitatea, ipocrizia, snobismul, grosolănia, pălăvrăgeala… Am, cred, aceeași viziune ca multă lume.
- Ați reușit să stabiliți anumite relații cu studenții? Dar să găsiți limbă comună cu echipa, partenerii?
În perioada alegerilor la postul de rector, USM a desfășurat concursul de eseuri „Dacă aș fi rector…”. Cu cei mai buni și originali autori ai eseurilor m-am întâlnit personal, am rămas plăcut surprins de prestația lor, de ideile originale, dar și de curajul lor de a spune lucrurilor pe nume, când este vorba de neajunsurile cu care se confruntă la Universitate. Am decis apoi că un dialog deschis cu studenții este util atât pentru mine, cât și pentru întreaga echipă managerială în vederea depistării și soluționării problemelor existente, dar și a unei organizări mai eficiente a procesului de învățământ. Studenții reprezintă resursa strategică a universității și vom continua să conlucrăm cu ei, să purtăm un dialog deschis și constructiv. Dar să lucrăm cu adevărat, fără formalități, pentru un rezultat concret. Același lucru se referă și la întreaga echipă și la parteneri. Sunt promotorul unui stil de management flexibil, transparent și participativ,care promovează și încurajează performanța, recunoașterea meritelor, deschiderea spre comunitate și colegialitate.
- Cu cine ați reușit să stabiliți relații și le considerați deosebit de importante și cu perspectivă pentru USM?
Unele dintre cele mai importante părți pe care întotdeauna le-am avut alături sunt conaționalii noștri, cei care activează în universitățile românești sau în instituțiile cu tangență în ce privește activitatea academică și universitară. Universitatea din București a fost prima instituție cu care am decis să ne resetăm și relansăm activitățile. Un suport important avem de la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), noi fiind interesați și de elaborarea proiectelor de dezvoltară universitară și credem că DRRM, cu deschiderea sa pentru cetățenii RM ne va ajuta să reușim în acest sens.
De menționat, că actualmente la USM derulează 8 proiecte internaționale – 4 proiecte Erasmus+ Consolidarea Capacităților în Învățământul Superior, 2 – cu un buget de peste 900 de mii de euro fiecare, fiind coordonate de USM, 3 proiecte Erasmus+ Acțiunea Jean Monnet și un proiect Horizon 2020, Acțiunile Marie Skłodowska-Curie.
Consorțiile universitare care implementează aceste proiecte internaționale dispun de o vastă experiență în domeniul educației și cercetării și de un considerabil potențial uman.
De subliniat, că Rețeaua de parteneri ai USM în programul de mobilitate Erasmus+ înglobează 66 de instituții de învățământ superior din UE, inclusiv universități din: Franța, Germania, Finlanda, Suedia, Italia, Spania, Polonia, România ș.a. În cadrul acestui program, studenții de la toate ciclurile de studii, cadrele didactice, cercetătorii și personalul administrativ al USM beneficiază de burse de mobilitate academică pe care le realizează la universitățile partenere din EU. La fel, studenții și cadrele academice din instituțiile din UE sosesc la USM pentru a-și efectua mobilitățile în cadrul instituției noastre.
Deși, în contextul pandemiei COVID-19, multe universități partenere din UE au amânat realizarea mobilităților academice, totuși în anul universitar curent a fost realizate 39 de mobilități academice studențești și ale cadrelor academice ale USM și încă 31 sunt în pregătire.
În această perioadă (de 100 de zile) au fost încheiate 7 acorduri internaționale de parteneriat cu Universitatea Charles din Praga, Agenția Națională Poloneză pentru Schimb Academic, Moldova-Institut Leipzig, Universitatea Economică Națională Odessa, Asociația Pro-INFO (Râmnicu Sărat, România), A.O. Asociația Generală a Învățătorilor din România, Agenția de Cooperare Transnațională Euroregiunea „Dunărea de Jos”. Tot acum au fost instituite 5 parteneriate naționale cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat Bogdan „Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CIDE) pe lângă CEC, Camera de Comerț și Industrie a RM și cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău.
USM este acum pe rol de catalizator al numeroase parteneriate dintre mediul academic, administrativ, economic și social, din țară și de peste hotare, căci investiția eficientă în capitalul uman prin sisteme de educație și formare reprezintă o componentă esențială a strategiei de asigurare a nivelului înalt de creștere economică durabilă, bazată pe cunoaștere și de ocupare a forței de muncă, ceea ce reprezintă esența strategiei elaborate de UE, promovând în același timp împlinirea pe plan personal, coeziunea socială și cetățenia activă. Iar USM, alături de celelalte instituții superioare din țară, are misiunea de a asigura resurse umane performante necesare unei economii bazate pe cunoaștere, spre care tindem și, pe de altă parte, o modalitate de a diminua riscul excluziunii sociale, adică a excluderii economice, sociale sau politice din comunitate, dar și promovarea valorilor democratice, a cetățeniei active și a dialogului intercultural. Prin urmare, parteneriatele sunt vitale pentru orice universitate la etapa actuală.
- Curând va începe admiterea, cum s-a pregătit USM-ul, ce speranțe aveți?
Admiterea se încadrează în activitățile prioritare ale unei instituții de învățământ (de fapt, ca și multe alte activități). Esența și importanța admiterii este acoperită în totalitate de proverbul: „O zi de vară, hrănește un an”. De rezultatele admiterii depinde activitatea universității pe parcursul mai multor ani.
USM este pregătită să se implice în admitere cu acțiuni multiple de promovare a imaginii, activități ce scot în evidența valoarea studiilor la USM și rezultatele pe care le avem, exprimate prin succesele absolvenților, imaginea noastră în țară, dar și peste hotare.
Dispunem de un sistem informațional consolidat prin intermediul căruia vom realiza E- admiterea și în acest an. Suntem la etapa pregătirii spațiilor pentru ca să reușim să asigurăm securitatea candidaților la depunerea actelor în condițiile de pandemie.
Sperăm să avem o admitere bună și să înmatriculăm studenți motivați să învețe. În oferta educațională a universității sunt incluse peste 60 de programe de licență și peste 60 de programe de master. Un obiectiv aparte pentru Admiterea 2021 este consolidarea dimensiunii internaționalizării. Ne dorim ca tot mai mulți tineri din alte țări să devină studenții noștri, deoarece avem un potențial care merită să fie valorificat.
- Anul acesta USM-ul aniversează 75 de ani de la fondare. Prima Universitate din Moldova a înscris tradiții academice glorioase în paginile istoriei sale, cu atât mai emblematică este venirea Dvs. în funcție în an aniversar pentru prosperarea instituției. Dvs. sunteți adeptul școlii tradiționale, adică susțineți școlile științifice consacrate, profesorii universitari cu stagiu sau cele moderne cu cursuri online, mobilități academice sau, eventual, optați pentru o combinare sistemică a acestora cu implementarea lor în practică?
Mulțumesc. Startul a fost, până la urmă, unul promițător, sper și în continuare să ne menținem pe pozițiile de lideri ai învățământului superior din țară și să ne reușească procesul de internaționalizare. Timpurile noi cer abordări moderne, de aceea fiind, bineînțeles, eu însumi exponent al școlii tradiționale, trebuie să spun că țin în continuare la ea ca bază temeinică a unei instruiri de calitate.
Dar lumea modernă în continuă schimbare cere să implementăm tehnologiile noi, să deschidem noi orizonturi cu programele de mobilitate, sporind procesul de internaționalizare și încadrare a profesioniștilor ieșiți de pe băncile USM în câmpul muncii din țară și de peste hotare. Iar pentru a reuși trebuie să învățăm continuu, ca să fim în pas cu progresul tehnologic, implementându-l în procesul de studiere. Avem multe de învățat, de aceea este nevoie de pasiune, entuziasm, dedicație, dar și de motivații, în plus, față de dragoste pentru profesie. Iar pentru a putea realiza aceste obiective avem nevoie de investiții serioase, de atragerea parteneriatelor din străinătate și trebuie să spunem că avem perspective bune la acest capitol. UE, SUA, România, Japonia, Franța, Germania, Finlanda, Suedia, Italia, Spania, Polonia… ne oferă multe ajutoare și oportunități, fiind gata să contribuie la dezvoltarea USM și a altor instituții de învățământ din țară în planul modernizării prin digitalizare, schimb de experiență în cadrul programelor științifice etc.
Așadar, în concluzie, trebuie să spunem că modernizarea prin digitalizare la USM cu actualizarea planurilor de învățământ e vitală și necesită implicarea tuturor: a profesionaliștilor în domeniu, a administrației, a fiecărui cadru didactic și student în parte.
Totodată, în viziunea mea, lumea didacticii și lumea științei nu trebuie să fie contrapuse niciodată. Comanda de stat trebuie să rămână prioritară, ca să nu admitem insuficiența de profesioniști pe piața muncii, spre exemplu, anul trecut, în luna august, era înregistrată o insuficiență de 2349 de profesori în RM.
Perspective sunt, ajutorul vine, nu ne rămâne decât să punem umărul fiecare: rector, prorector, decan, cadru didactic, student. Iar în tot acest proces trebuie să avem încredere în forțele proprii, în puterea științei, a gândului, a creației, unii în alții, căci eu m-am convins de-a lungul carierei că „Succesul este o cultură a încrederii!”
- Veți introduce ceva nou în administrare, în planurile de învățământ?
Parțial, am răspuns deja la această întrebare mai sus. Este bine cunoscut că există un cadru normativ destul de riguros, privind modificarea, modernizarea planurilor de studii. Desigur că universitatea are autonomie pe dimensiunea didactică și poate să intervină pentru a asigura condiții cât mai bune pentru o formare profesională de calitate. Senatul USM deja a intervenit cu astfel de modificări, respectând rigorile normative, însă rolul decisiv în realizarea calitativă a planurilor de învățământ le revine departamentelor de specialitate. Iar direcția de internaționalizare pe care o implementăm ne va permite să cunoaștem și să ajustăm programele noastre de studii la cele din UE și alte țări, să preluăm practici și metode noi, să extindem accesul la informații prin cooptarea bibliotecilor digitalizate din străinătate pe care să le poată accesa comunitatea academică, pentru a fi competitivi ca universitate, pregătind cadre înalt calificate pentru piața muncii.
Dacă este să ne referim la componenta Personal al USM, în genere, trebuie să recunoaștem că există și partea bună a lucrurilor, și avem în vedere resursa umană înalt calificată, dar există și probleme pe care va trebui să le abordăm într-un viitor foarte apropiat – lipsa de interes pentru o carieră în mediul academic și numărul tot mai mic al celor care inițiază o cercetare doctorală sau decid să-și construiască o carieră didactică ori administrativă într-o instituție de învățământ superior.
- Veți opta pentru evaluări ale facultăților? Cum va fi verificată pregătirea profesională a cadrelor didactice?
Un mediu academic veritabil întotdeauna s-a bazat pe un spirit competitiv, în care competența, valorile etice și implicarea profesională au fost reperele principale.
Este absolut necesar că activitatea facultăților, a departamentelor de specialitate să fie evaluată în baza unor indicatori de performanță. La fel, vor fi elaborați de către comunitatea academică și aprobați de către Senatul USM indicatori de performanță ai activității cadrelor didactice, reflectați atât în grila de evaluare pentru concursul de ocupare a posturilor, cât și în grilele de evaluare a performanțelor pentru motivarea corpului profesoral, cercetătorilor științifici și altor categorii de angajați. La fel de necesar este să fie adoptat un mecanism corect și echitabil de alocare a suplimentelor salariale pentru motivarea inclusiv financiară a cadrelor științifice și didactice.
- Preconizați ca programele de studii la USM să rămână conectate la viața reală și necesitățile sociale și economice ale țării? Există proiecte concrete în acest sens?
Consider că, în prezent, universitățile din țara noastră trebuie să preia bunele practici ale universităților partenere privind comunicarea cu piața muncii. În condițiile actuale nu poate o universitate să realizeze o pregătire de calitate, dacă nu este conectată la realitatea socioeconomică. Mă bucur foarte mult și susțin eforturile colegilor mei: decani, șefi de departamente care stabilesc și consolidează relațiile de parteneriat cu angajatorii. Constat cât de importante sunt pentru studenți aceste activități, în domeniul relațiilor internaționale, business și administrate, servicii hoteliere și turism, jurnalism etc.
În ultimii ani, m-am implicat plenar în susținerea tinerilor care au acceptat provocarea de a fi profesori școlari. USM este unul dintre furnizorii importanți de cadre didactice pentru învățământul general, profesional-tehnic, dar și superior din țara noastră. La fel, un segment important pentru noi este și domeniul IT, în care pe parcursul a câtorva zeci de ani se pregătesc specialiști cu calificare înaltă, care acum sunt angajați în instituții de top din țară și de peste hotare, de aceea vom participa la concursul proiectelor finanțate de către Banca Mondială, pentru a crea condiții cât mai favorabile pentru formarea bunilor profesioniști în domeniile enunțate.
Totodată, bazele de cercetare științifică pe care le oferă USM ar putea fi considerate ca „incubatoare” de emitere a ideilor și proiectelor noi, inclusiv cu reflecții în programele de studii. Avansarea cunoașterii este un lucru firesc, și la fel de firesc este ca aceasta să se regăsească în conținuturile programelor de studii furnizate studenților noștri de la diferite cicluri ale parcursului educațional.